Deponenții Băncii de Economii care au depus cereri până la 31 decembrie 2024 își pot ridica banii
Ministerul Finanțelor anunță că inițiază plata sumelor indexate pentru persoanele născute până în anul 1991 inclusiv, care nu au beneficiat de sumele indexate aferente primei etape şi/sau etapei a doua în perioada precedentă.
Pentru a beneficia de indexare, beneficiarul, reprezentantul sau moştenitorul se va prezenta la oficiul „Poșta Moldovei” având asupra sa actul de identitate. Moștenitorul va prezenta suplimentar certificatul de deces și copia legalizată notarial a certificatului de moștenitor, iar reprezentantul - procura, întocmită în modul stabilit de legislație.
În cazurile în care depunerile băneşti au mai mulți moştenitori, moştenitorul care solicită suma indexată ce îi revine, va depune la oficiul/agenția poștal(ă) cererea pentru calcularea sumei indexate spre achitare.
Deponenții născuți până în anul 1991 inclusiv, care nu au depus până în prezent, din diferite motive, cererile pentru indexare, pot face acest lucru la orice oficiu/agenţie a Î.S. „Poșta Moldovei”, având asupra sa actul de identitate şi libretele de economii ale conturilor deschise până la 1 ianuarie 1992.
Achitarea sumelor indexate se efectuează în baza legislației în vigoare. În anul 2025, pentru aceste scopuri sunt prevăzute 10 milioane de lei.