„Acestea sunt podurile care pot fi aruncate în aer în cazul unei invazii”. Cum vrea Polonia să devină „Scutul de Est” al Europei
În biroul său de la Ministerul Apărării din inima Varșoviei, secretarul de stat polonez Cezary Tomczyk pare relaxat și calm. Membru al comisiei parlamentare pentru apărare din 2007, el a primit de la prim-ministrul Donald Tusk (Coaliția Civică, centru-dreapta) sarcina de a supraveghea ridicarea „scutului estic”, această vastă infrastructură de apărare consolidată de-a lungul granițelor cu Belarus și enclava rusească Kaliningrad, a cărei construcție a fost lansată cu mare pompă în noiembrie 2024, scrie HotNews.ro.
Avertisment
Două hărți uriașe îi împodobesc biroul, despre care nu ezită să explice. „Vedeți aceste puncte? Acestea sunt podurile care pot fi aruncate în aer în cazul unei invazii”, explică el. Scutul este împărțit în trei zone: „Not go” /nu se poate trece/, unde inamicul nu poate trece din cauza barierelor naturale; „Go”, acolo pe unde poate trece, dar cu greu, și „Must go”, acolo pe unde este obligat să treacă. „Infrastructura este văzută ca un bastion pentru a proteja întreaga Europă, dincolo de Polonia”.
Sistemul lung de 700 de kilometri ar putea deveni operațional în 2028 și va costa 10 miliarde de zloți (2,3 miliarde de euro). Zonele de graniță de-a lungul cărora trece sunt în mare parte sălbatice, mărginite de păduri dese, mlaștini și sute de lacuri. Cu toate acestea, există coridoare vulnerabile, precum „Poarta Brest”, numită după orașul din Belarus, o fâșie de pământ de 80 de kilometri lățime care a fost folosită de multe ori de-a lungul istoriei pentru mișcările trupelor pe direcția est-vest. Varșovia este la doar 160 de kilometri.
Zonă profund instabilă
După cum explică secretarul de stat, scutul se sprijină pe trei piloni. În primul rând, infrastructura grea: tranșee, buncăre, șanțuri antitanc, arici din oțel și beton, precum și porțiuni de teren care să fie minate. Urmează apoi infrastructura ușoară: rețele rutiere între puncte strategice, spitale și depozite, rețele de comunicații pe o zonă care se poate extinde până la 50 de kilometri în interiorul țării.
În cele din urmă, așa-numitele elemente de „apărare inteligentă” completează sistemul. Acestea sunt sisteme de recunoaștere, termoviziune, supraveghere prin satelit, sisteme antidrone destinate în special prevenirii amenințărilor de natură hibridă. Zona de frontieră cu Belarus, unde sunt staționați permanent 6.000 de soldați polonezi, este profund instabilă din vara anului 2021, când Moscova și Minsk au organizat o nouă rută de migrație dinspre Belarus către pădurile din Podlasia.
Această instrumentalizare a imigrației este percepută ca un „război hibrid” de către Varșovia, care a decis construirea unui zid de 180 de kilometri lungime și 5 metri înălțime, recent modernizat, precum și înființarea unei „zone tampon”, în care accesul mass-media și al ONG-urilor este strict reglementat.
În vara anului 2023, mercenarii grupului Wagner și-au intensificat pregătirile la graniță. Spațiul aerian polonez se confruntă cu încălcări repetate. „Scopul nostru este să creăm cea mai inovatoare graniță din Uniunea Europeană”, subliniază Cezary Tomczyk.
„Polonia trebuie să fie pregătită pentru posibilitatea unei amenințări atât convenționale, cât și hibride. „Securitatea întregii NATO este în joc”, insistă el.
Forma scutului estic este în mare parte inspirată din experiențele din teatrul de război ucrainean. Dispozitivul este destinat să fie integrat în „linia de apărare baltică” lansată de estonieni, letoni și lituanieni. Statele Unite și Regatul Unit sunt, de asemenea, „consultanți” pentru înființarea infrastructurii.
Politica de modernizare
Această fortăreață în devenire este însoțită de un impuls fără precedent de modernizare a forțelor armate poloneze.
Până în 2025, bugetul apărării trebuie să atingă un nivel record de 4,7% din PIB, sau 15% până la 20% din bugetul de stat. Acesta este de departe cel mai mare procent din cadrul NATO. Potrivit Agenției Poloneze de Armament, țara se pregătește să cheltuiască aproape 400 de miliarde de zloți (93 de miliarde de euro) pe echipamente militare în următorii trei ani.
Dar mulți experți se întreabă dacă aceste ambiții sunt realiste și sustenabile pe termen lung, scrie Le Monde, în analiza sa.
Pentru 2024, cifrele au fost deja revizuite în scădere. Ministerul Apărării a declarat la începutul lunii decembrie că Fondul de Sprijin al Forțelor Armate, un fond extrabugetar destinat exclusiv achiziționării de arme, va atinge doar 60% din obiectivele sale, ducând cheltuielile totale la 3,8 % din PIB în loc de 4,2 % planificate inițial.
Echipa liberală aflată la putere la Varșovia din decembrie 2023 a moștenit de la predecesorii populiști ai PiS (2015-2023) o situație bugetară haotică, deosebit de tensionată în ceea ce privește cheltuielile de apărare, dar și în ceea ce privește capacitățile reale ale forțelor armate
După oprirea în 2016 a tuturor programelor de modernizare adoptate anterior și vasta campanie de epurare care a vizat în jur de cincizeci de generali, forțele armate poloneze au cunoscut o perioadă de stagnare. Aceasta a durat până la invadarea Ucrainei de către Rusia. Partidul lui Jaroslaw Kaczynski s-a lansat apoi, pe de o parte, în sprijinul inflexibil pentru Kiev, trimițând cantități masive de echipamente din epoca sovietică vecinului său și, pe de altă parte, a optat pentru o politică de modernizare care a dus la achiziții de echipamente noi. Contractul semnat în septembrie 2022 cu Coreea de Sud, estimat la 15 miliarde de dolari (14,4 miliarde de euro), cel mai mare contract de arme semnat vreodată de o țară europeană din fostul bloc sovietic, a stârnit uimire și admirație la sediul NATO.
Dar această abordare a fost rapid criticată de experți pentru extravaganța ei. PiS, de exemplu, a semnat un contract-cadru pentru achiziționarea a 486 de lansatoare de rachete multiple Himars. O forță de atac considerabilă: scopul era de a putea „lovi Rusia la o distanță de peste 300 de kilometri”, după cuvintele unui ofițer de rang înalt de la acea vreme.
Dar cifra vehiculată înseamnă mai mult decât are Statele Unite și mai mult decât a construit vreodată producătorul american Lockheed Martin. Contractul coreean, la rândul său, se confruntă cu probleme de finanțare. De asemenea, armata este departe de a umple golurile create de transferul masiv de echipamente către Ucraina.
„Cursa pentru numere”
Pentru noua putere, este o moștenire dificil de asumat. „Se pare că angajamentele financiare luate la acea vreme au fost subestimate”, afirmă Marek Swierczynski, expert în securitate națională la centrul analitic Polityka Insight. PiS a investit excesiv în achiziționarea de echipamente, neglijând complet resursele necesare întreținerii acestui echipament pe termen lung. Logica era „să avem echipamente frumoase pe care să le aratăm presei și la paradele militare”.
Cel mai frapant exemplu este investiția în 96 de elicoptere Apache, pentru care Polonia ar avea nevoie de nu mai puțin de 600 de piloți. Centrele de pilotaj din țară formează doar treizeci în fiecare an. Pe de altă parte, epoca PiS a cunoscut și plecări masive din forțele armate: 9.000 de soldați din totalul de 115.000, chiar dacă partidul și-a declarat ambiția de a forma o „armată de 300.000 de soldați”.
„Sub PiS, a existat o propagandă foarte eficientă pentru a distrage atenția de la ceea ce se întâmpla cu adevărat în armată”, adaugă Swierczynski. Partidul a impus totuși o modernizare „cu orice preț” a țării: cheltuielile pentru apărare nu mai sunt subordonate bugetului de stat, acesta din urmă se adaptează nevoilor armatei. „Prin această politică de fapt împlinit, Polonia a pornit pe o cale cu sens unic, fără nicio posibilitate de întoarcere, cu amenințarea unei risipe imense”, subliniază expertul. „Aceasta nu este neapărat o cale proastă, dar este greu de spus dacă este durabilă”.
„Principala provocare cu care se confruntă armata poloneză este dacă să se concentreze pe cantitate sau pe calitate”, a declarat generalul Miroslaw Rozanski, președintele Comitetului Național de Apărare al Senatului. Clasa politică a devenit oarecum ostatică a sloganurilor populiste ale guvernului precedent, cu o cursă îngrijorătoare pentru cifre și statistici. „Cu atât mai mult cu cât, în spatele fațadei unității naționale pe probleme de securitate, actuala opoziție ultraconservatoare se remarcă prin critici virulente la fiecare ezitare a noii echipe.
Această situație explică dilemele puterii actuale, situate între dorința de continuitate și nevoia de schimbare a metodelor. „Este dificil să renegociezi contracte care au fost deja semnate”, regretă Cezary Tomczyk. „Logica majorărilor drastice ale cheltuielilor face obiectul consensului politic, dar dorim să punem din nou expertiza personalului general în centrul procesului de modernizare, pentru că deciziile luate până acum au fost dictate în esență de o logică politică”.
El recunoaște că modernizarea armatei poloneze seamănă cu „construirea unui avion în timpul zborului”.
