Crin Antonescu anunță că își suspendă candidatura la prezidențiale și acuză partidele că l-au lăsat singur: „O să mă gândesc mai bine”
Liberalul şi-a argumentat decizia spunând că, în primul rând, nu a fost încă stabilită nicio dată a alegerilor, iar în al doilea rând nu a existat un vot unanim din partea Coaliţiei, transmite Digi24.ro.
„Eu declar suspendat acest acord şi, în consecinţă, si calitatea mea de candidat. Eu nu am ezitat, eu nu dau înapoi, eu sunt dispus, dar cred că trebuie să fim oameni de onoare şi oameni serioşi”, a spus Antonescu.
„În legătură cu calitatea me de candidat, cunoscută și recunoscută public până acum, aceea de candidat comun al coaliției aflate la guvernare, încep prin a anunța că în mod unilateral, adică eu, candidatul, consider acordul privitor la această candidatură, suspendat”, a spus Crin Antonescu.
„Eu îl declar suspendat. Pentru că sunt două părți aici. Ce înseamnă suspendat. Înseamnă următorul lucru. Eu am primit o propunere de a fi candidatului unei coaliții politice, am acceptat această propunere, am asumat această candidatură, și este o asumare de la care eu nu dau înapoi. Eu nu îmi retrag această candidatură, eu nu dau înapoi, am asumat cu tot ce înseamnă ea, toate dificultățile și tot parcursul, și sunt în orice moment dispus să o duc până la capăt. Ceea ce am constat, este că cealaltă parte a acestui acord, adică cei patru lideri politici care au făcut această propunere și au luat acest angajament, nu au fost suficient de împuterniciți ca să spun așa, sau nu au avut toate acreditivele la ei atunci când au pus semnătura pe acest acord”.
„Din acest motiv îl consider suspendat, până când domniile lor clarifică dacă acest acord revine în vigoare, sau dacă, eventual, au alte opțiuni. Pe scurt, ce s-a întâmplat. Ei au făcut această propunere, eu am acceptat-o, le-am spus de atunci că dacă mai au consultări de făcut în partid, să le facă și poate după aceea să anunțăm. Dânșii au spus „nuuu, avem responsabilitatea și calitatea ca lideri politici să angajăm acest lucru, și este urgent”. Am înțeles urgența, am acceptat urgența. De asta s-a legat și o discuție privitoare la o dată cât mai rapidă a alegerilor prezidențiale”, a adăugat fostul președinte al PNL.
„Acordul a fost făcut la data de 22 decembrie și am stabilit că alegerile să aibă loc cât mai repede. Între timp am constatat două lucruri care mă fac pe mine să consider acest acord suspendat, și ca atare și calitatea mea de candidat – suspendată, și anume: nu avem o dată a alegerilor și nu înțeleg de ce. Pentru că din punctul meu de vedere, dacă în 6 decembrie CCR a decis anularea alegerilor și, implicit, repetarea lor, de a doua zi sau de când a fost la Monitorul Oficial această decizie publicată, de a doua zi, Guvernul care era în exercițiu atunci, ar fi trebuit să dea după calculul de rigoare cu numărul de zile prescris de lege, cea mai apropiată dată a alegerilor prezidențiale. Suntem în 4 ianuarie, al an – 2025, nu avem încă, deși s-au vehiculat niște date, dar ele nu s-au concretizat, deși între timp avem un nou guvern, au fost câteva ședințe de guvern, s-a vorbit despre fixarea datelor alegerilor, și totuși nu avem o dată, ceea ce din punctul meu de vedere este greu de explicat, și în orice caz destul de greu de acceptat pentru opinia publică”, a mai spus Antonescu.
„Eu aştept din partea lor, ca cetăţean, să se comporte responsabil şi să anunţe de îndată data aşlegerilor prezidenţiale, să dea toate informaţiile si explicatiile în legătură cu ce s-a întâmplat în România cu anularea primului tur de scrutin, să garanteze că în această ţară există democraţie şi să se hotărască în cât timp doresc care este candidatul lor la prezidentiale. Ştiu de unde să mă ia şi atunci o să le dau si eu un răspuns. Nu sunt un om vanitos, sunt doar orgolios atunci când vorbesc despre lucruri publice. Eu nu dau înapoi, răspunsul urmează să-l dea dânşii. Eu nu sunt forță de muncă disponibilă la candidatură, n-am cerut nimănui candidatura. Sunt amatori destui pe piaţă, slavă Domnului, deci au de unde găsi, nu e cazul meu!”, a conchis Crin Antonescu.