Vlad Musteață, către CSM: „Replica lui Dorin Damir este cea mai plauzibilă dovadă că el controlează justiția”

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Social
Vlad Musteață, fondatorul companiei Proimobil, solicită Consiliului Superior al Magistraturii să o sancționeze pe judecătoarea Ana Cucerescu, care are în gestiune dosarul penal, intentat în 2016, în care el este acuzat de evaziune fiscală în proporții deosebit de mari.
26.10.2024 10:28
26.10.2024 10:28
Deschide md
Social

Decizia sa vine ca urmare a declarației lui Dorin Damir cu privire la investigația „Crima de la Proimobil”, publicată ieri de Jurnal.md, în care omul de afaceri relatează cum a fost pornită această cauză penală și cum oamenii lui Damir l-ar fi estorcat de bani și i-ar fi furat afacerea, transmite Jurnal.md.

Ieri, solicitat de Jurnal TV pentru o reacție la prima parte a investigației „Crima de la Proimobil”, Dorin Damir a dat de înțeles că, pe 1 noiembrie, Vlad Musteață ar putea fi condamnat.

Pe data de 1 noiembrie, Vlad Musteață are dosar de evaziune fiscală la Judecătoria Buiucani, unde el va fi condamnat posibil sau nu, sau vrea să se eschiveze. 40, 50 de milioane, nu poți ști...”, a menționat Damir.

Potrivit lui Musteață, finul lui Plahotniuc ar fi fost implicat nemijlocit în atacul asupra companiei Proimobil. Prin urmare, faptul că acesta cunoaște în detalii informații despre dosarul său și face previziuni cu privire la sentința ce urmează a fi pronunțată peste o săptămână, l-a făcut pe omul de afaceri să solicite Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) sancționarea magistratei Ana Cucerescu de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Musteață susține că judecătoarea nu a respectat condițiile de confidențialitate și presupune că aceasta ar putea fi controlată de către Dorin Damir.

Replica lui Dorin Damir este cea mai plauzibilă dovadă că, așa cum spuneam, controlează justiția. Finul lui Plahotniuc stă cu mâna pe butoane și dirijează deciziile care se iau în justiție, prin oamenii aflați încă în sistem. Altfel, cum avea să știe în detalii, ziua și decizia instanței, înainte ca procesul să aibă loc? Cu atât mai mult, cunoaște date fixe din dosar, care nu pot fi publice, și anume suma de 45 de milioane de lei - presupusa spălare de bani”, se arată în plângerea lui Vlad Musteață către CSM.

Mai mult, Vlad Musteață a declarat pentru Jurnal că atitudinea judecătoarei Cucerescu i-a trezit semne de întrebare și pe parcursul examinării dosarului, fapt pentru care ar fi recuzat-o de șase ori, dar fără rezultat.

Judecătoarea a neglijat prevederile Codului de Procedură Penală, prin neinvestigarea probelor din dosar, prin faptul că m-a lipsit de posibilitatea de a formula declarații în calitatea mea de inculpat. În aceste condiții, declarațiile lui Damir mi-au confirmat o dată în plus presupunerile că Ana Cucerescu ar putea fi influențată de el, pentru că întâi de toate el ar avea de câștigat dintr-o eventuală condamnare a mea”, a menționat omul de afaceri.

Filmul de investigație „Crima de la Proimobil”, realizat în anii 2020-2021, nu a fost făcut public până în prezent din cauza temerilor lui Vlad Musteață că astfel ar putea pune în pericol viața sa și a familiei sale. În acest material, el povestește că, odată cu instrumentarea respectivei cauze penale, era presat de către Octavian Orheianu, șeful asociației de luptători Lion Myai Thai, aflat sub conducerea lui Dorin Damir, să-i plătească sume fantastice de bani și să-i cedeze jumătate de afacere.

În a doua parte a filmului, care va apărea zilele următoare, se arată cum s-a schimbat brusc poziția procurorilor de la PCCOCS față de acest dosar, după 2019, când puterea în R. Moldova s-a schimbat, dar și cum sportivii lui Damir îl acuză, la rândul lor, pe Musteață, că anume el s-ar fi bucurat de sprijinul regimului Plahotniuc, pentru a se răfui cu ei.

Cuvinte cheie:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Distribuie articolul:
Fii la curent cu ultimile știri pe pagina noastră de Telegram
Abonează-te la
Deschide.md