VIDEO // Un medic din Arabia Saudită, suspect în atacul de la Piața de Crăciun din Magdeburg. Momentul în care este reținut de polițiști
Cel puțin două persoane au murit și alte câteva zeci au fost rănite, după ce acesta a intrat cu mașina în mulțime, vineri seară, potrivit bilanțului oficial al autoritățolor germane, citat de presa germane, transmite Digi24.ro.
Televiziunea publică MDR a publicat imagini cu momentul în care suspectul este reținut de polițiști. În imagini se vede cum un polițist îndreaptă arma către o mașină de culoare neagră, care are partea din față avariată. La scurt timp, vin mai multe autospeciale de poliție, iar mai mulți polițiști coboară și se îndreaptă spre vehiculul suspectului.
Motivul atacului este încă neclar, însă autoritățile spun că este vorba despre un atac suspect. Matthias Schuppe, purtătorul de cuvânt al landului Saxonia-Anhalt, a declarat că a fost „probabil un atac”, relatează DPA.
Presupusul autor este un medic de 50 de ani originar din Arabia Saudită şi sosit în Germania în 2006. El lucra în landul Saxonia-Anhalt al cărui capitală este Magdeburg, situat la 160 de kilometri de Berlin.
Acest bărbat, prezentat în media drept Taleb A. „a acţionat singur”, potrivit şefului guvernului regional, Reiner Haseloff. El nu era cunoscut serviciilor de securitate. El ar fi închiriat o mașină, iar apoi a intrat în mulțimea de oameni de la târgul de Crăciun din Magdeburg, oraș cu 237.000 de locuitori.