VIDEO // Grupare specializată în comerțul de droguri, destructurată. Șase indivizi au fost plasați în arest
În temeiul unei informații operative cunoscută polițiștilor, precum că suspecții ar urma să introducă în R. Moldova o cantitate impunătoare de droguri, prin intermediul unei rute de transportare a coletelor cu destinația Barcelona-Republica Moldova, oamenii legii au descins cu percheziții.
În rezultatul verificărilor efectuate în microbuzul respectiv, polițiștii au depistat și ridicat 2 kg de substanțe narcotice de tip hașiș și 1 000 de pastile ecstasy camuflate într-un colet.
La domiciliile suspecților au fost depistate și ridicate circa 400 de grame de substanță asemănătoare cocainei, 218 grame de substanță asemănătoare mefedronei, 36 de grame de substanță de tip MDMA care este folosită la fabricarea pastilelor ecstasy, 40 de țigări electronice cu ulei de canabis, cântare electronice de înaltă precizie, telefoane mobile, precum și 30 600 de lei obținuți în urma realizării drogurilor. Valoarea estimativă a substanțelor narcotice excluse din circuit constituie 2 milioane de lei.
Cei 6 inculpați, cu vârste cuprinse între 18 și 43de ani, au fost plasați în arest pe un termen de 30 zile. Dacă vinovăția acestora va demonstrată, riscă închisoare de la 10 la 15 ani.