USM găzduiește o nouă ediție a conferințelor Chișinău-București: „Identitate și valori culturale în context european”


„Evenimentul are menirea de a dezbate subiecte esențiale privind identitatea culturală în Europa, impactul integrării europene asupra valorilor și diversității culturale, provocările și oportunitățile pe care acestea le oferă”, menționează USM.
Conferințele Chișinău-București au reunit cercetători, cadre didactice și experți din domenii variate – cultură, educație, politică – pentru a discuta despre importanța consolidării identității culturale într-o Europă interconectată.
În sesiunea plenară, vor fi prezentate comunicările „Identitatea națională și culturală. Probleme și teorii actuale”, susținută de către vice-președintele Academiei Române, acad., prof. univ., dr., Mircea Dumitru și „Identitatea lingvistică a românilor din Republica Moldova în perspectiva cercetării internaționale (sfârșitul sec. XX – începutul sec. XXI), susținută de către rectorul USM, prof. univ., dr., Igor Șarov.
Cu un mesaj de salut către participanți s-au adresat rectorii universităților din Chișinău și București - Igor Șarov și Marian Preda.
Participanții vor avea ocazia de a explora și dezbate perspectivele privind rolul culturii în definirea identității naționale și regionale în contextul european într-o perioadă de schimbări rapide și interdependență crescută.
Cu ocazia deschiderii Conferinței, în holul etajului II al blocului central USM, este vernisată expoziția „Regina Maria- Regina Marii Uniri”.

