Un grup de studenți din R.Moldova și România, în vizită la Președinție. Ce au aflat aceștia
Tinerii au vizitat sala primului Parlament al Republicii Moldova, unde a fost votată Declarația de Independență, Biblioteca prezidențială și Sala ordinelor.
De asemenea, studenții au discutat cu angajații instituției, aflând mai multe despre activitatea Președintelui, precum și despre atribuțiile Aparatului Președintelui Republicii Moldova care asigură asistență șefului statului în vederea exercitării prerogativelor prevăzute de legea fundamentală.
Gheorghe Guțu, șeful Direcției juridice, le-a vorbit despre structura și despre atribuțiile subdiviziunii pe care o conduce, precum și a răspuns la întrebările studenților.
Funcționarul le-a prezentat programul de Stagii plătite în serviciul public, îndemnându-i pe viitorii juriști să aplice și să aleagă, după încheierea studiilor, să muncească în instituțiile publice din țară, inclusiv la Președinție.