Traume, agresiuni, intoxicații alimentare sau alcoolice // În prima zi a anului, la urgență au fost înregistrate cu 30% mai multe apeluri
Cifra solicitărilor reale de ajutor s-a ridicat la circa 5 mii.
„Cel mai mare flux de apeluri a fost înregistrat la miezul nopții. Până la ora 01:00, a intrat în sistemul informațional automatizat al Serviciului 112, un număr de 411 apeluri.
Cel mai des oamenii au solicitat ambulanţa în cazuri de hipertensiune arterială, dureri abdominale sau de spate, copil bolnav, persoane traumate, rănite, dar și cazul intoxicațiilor alimentare și alcoolice. Cazurile privind intervenția echipajelor medicale a reprezentat un număr de 2 385 de solicitări”, se menționează într-un comunicat al reprezentanților Serviciului Național Unic de Urgență.
Cât priveşte urgenţele pe segmentul poliţiei, oamenii au sunat la 112 pentru a raporta: agresiuni, gălăgie, conflicte, huliganism, violență în familie, persoane bătute, accidente rutiere. Cazurile privind intervenția echipajelor de poliție a crescut în prima zi din an cu aproximativ 35%.
Serviciul specializat de urgență Pompieri a fost solicitat în peste 60 de cazuri. În marea majoritate, cazurile se refereau la incendiile din sectorul locativ.
La 1 ianuarie, Serviciul 112 a înregistrat aproape 8 mii de apeluri, dintre care 30% au fost non–urgențe.