Incendiu la Bălți, în ajun de Crăciun: O persoană a decedat, iar trei au fost duse la spital în stare inconștientă
„Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 20:36. Potrivit primelor informații, o anexă a unei case de locuit a fost cuprinsă de flăcări. La fața locului în mod de urgență au fost trimise trei echipaje de salvatori și pompieri.
Ajunși la destinație, angajații Direcției regionale căutare salvare nr.2 din municipiul Bălți au stabilit că o încăpere este cuprinsă de flăcări. Pompierii au evacuat în mod de urgență din interiorul locuinței și anexei patru persoane care zăceau la podea”, ne anunță reprezentanții IGSU printr-un comunicat.
Potrivit pompierilor și salvatorilor, un bărbat în vârstă de 67 de ani a murit, decesul acestuia fiind constatat de serviciul medical ajuns la fața locului.
Însă, un alt bărbat în vârstă de 36 de ani și două femei cu vârstele de 63 și 53 de ani au supraviețuit incendiului. Cele trei persoane au fost transportate în stare inconștientă la spital.
Datorită intervenției prompte a echipelor de salvatori, arderea nu s-a răspândit. Primele cercetări efectuate la fața locului au arătat că incendiul cel mai probabil s-ar fi produs de la o țigară nestinsă. Cauza și circumstanțele urmează a fi stabilite.
În acest context IGSU atenționează repetat cetățenii că fumatul în locuințe, dar și neatenția la utilizarea surselor de aprindere pot provoca incendii cu urmări fatale. În ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 40 de situații de risc.