Tiraspolul vrea propriul referendum privind aderarea la UE. Reacția Chișinăului
Într-un mesaj publicat de așa-zisul minister de externe de la Tiraspol, reprezentanții regimului separatist anunță că au așteptat ca autoritățile din R.Moldova să vină cu propuneri privind deschiderea secțiilor de votare în întreaga regiune.
„Pe parcursul ultimului an, partea moldovenească nu a întreprins nimic pentru a iniția un dialog pe tema referendumului. Este evident că Chișinăul nu are nevoie de cetățenii noștri, nu-i interesează opinia lor, dar va specula despre „grija” față de drepturile transnistrenilor”, se arată în mesaj.
Astfel, precizează Tiraspolul, ținând cont de faptul că autoritățile de la Chișinău „nici măcar” nu au propus deschiderea secțiilor de votare pe teritoriul Transnistriei, regimul separatist nu exclude organizarea propriului referendum privind „atitudinea față de Uniunea Europeană”.
Drept reacție la acest mesaj, Biroul Politici de Reintegrare a menționat că deschiderea unor secții de vot în perimetrul necontrolat, acolo unde nu există nicio garanție privind siguranța procesului, nicio certitudine că nu vor fi interferențe externe ce pot prejudicia rezultatul, este contrară normelor legale
Totodată, autoritățile de la Chișinău au amintit că pentru moldovenii din raionale de Est vor fi deschise 30 de secții de votare aflate în perimetrul Zonei de Securitate, în localități aflate sub controlul efectiv al autorităților constituționale.
„Informăm, că pe parcursul ultimelor săptămâni Tiraspolul creează impedimente suplimentare pentru accesul reprezentanților partidelor politice, dar și a jurnaliștilor sau oamenilor de cultură din dreapta Nistrului pentru a evita orice interacțiune a acestora cu cetățenii Republicii Moldova din raioanele de est. Structurile nelegale de forță ale Tiraspolului verifică minuțios toate mijloacele de transport care se îndreaptă spre municipiul Bender și Stânga Nistrului pentru a împiedica difuzarea materialelor electorale ori a publicității legate de referendumul din 20 octombrie”, precizează BPR.
Potrivit reprezentanților Biroului, nici chiar solicitarea sa de a permite în ziua desfășurării referendumului accesul reprezentaților comisiilor electorale cu urna mobilă în raioanele de Est nu a fost acceptată de Tiraspol.
„Implicit, comentariul așa-zisului minister de externe de la Tiraspol poate fi interpretat doar ca o acțiune manipulativă, făcută, cel mai probabil, la comanda unor forțe externe. În acest context, autoritățile moldovene cer încă o dată Tiraspolului să se abțină de la orice obstrucționare a scrutinului și referendumului din 20 octombrie, precum și de la orice tentativă de a se implica – direct ori indirect - în procesul electoral”, au conchis autoritățile de la Chișinău.