Protest în Găgăuzia // Gruparea Șor și-a scos oamenii în fața sediului Poliției din Comrat


Cu un mesaj în acest sens a venit Mihail Vlah - consilierul bașcanei UTA Găgăuzia, Evgheniei Guțul. Bărbatul acuză guvernarea și pe președintele Maia Sandu de răfuieli cu cei incomozi.

Jurnalista Viorica Tataru a surprins câteva imagini video, în care o femeie din regiune îi cere socoteală pentru aflarea jurnalistei în UTA Găgăguzia. Deși Viorica Tataru i-a explicat că este legal să-și desfășoare activitatea în orice colț al Republicii Moldova, doamna originară din Găgăguzia s-a legat și de faptul că jurnalista „nu ar vorbi limba rusă sau găgăuză”, deși aceste limbi sunt vorbite de minorități în R. Moldova.
Protestul la un moment dat a deraiat de la subiect și s-a transformat într-unul geopolitic. Un alt video îl reprezintă pe un cetățean, care a venit cu critici la adresa românilor.
Despre protestul de astăzi a scris și presa din regiune. Potrivit Gagauzinfo.md, oamenii au venit cu proteste, care au luat o turnură politică. Deși inițial ei criticau regimul de la Chișinău, ulterior au venit cu mesaje anti-românești, fiind echipați cu pancarde precum „Mulțumim Rusiei pentru ajutor”, dar și alte mesaje anti-Chișinău.

Totul a pornit după ce recent, cei din regiune au zis că o femeie în vârstă primise o scrisoare cu amendă mare, iar la scurt timp ea a fost găsită fără suflare. Reprezentanții grupării Șor au criticat Poliția de decesul femeii.
De cealaltă parte, acest lucru a fost negat de reprezentanții Poliției, care au spus că acea scrisoare nu o viza pe doamna în cauză și că mesajele celor din regiunea găgăuză sunt manipulatorii și false.
Deschide și VIDEO // Moartea unei bătrâne, folosită în propaganda „ȘOR”. Gruparea criminală răspândește un nou fals

