Planul Rusiei pentru destabilizarea regiunii transnistrene. Dorin Recean oferă mai multe detalii
Potrivit primului ministru, acest lucru se va putea întâmpla dacă Rusia va reuși să obțină o majoritate parlamentară pro-rusă la alegerile de anul viitor în R. Moldova.
„Planul Rusiei pentru destabilizarea situației în R. Moldova: În primul rând este sa nu livreze gaz în stânga Nistrului, sau să livreze foarte și foarte puțin și să creeze destabilizări. După care, aceste destabilizări să se extindă în zona de securitate și, corespunzător, acolo se pot întâmpla: arestări ale oamenilor noștri, interzicerea să mearga copiii la școlile românești, să aresteze profesori, să creeze situații dificile de securitate în zona de securitate, să creeze inclusiv conflicte. În așa fel, încât pentru alegerile de anul viitor, la parlamentare să creeze o cerere pentru o putere pro-rusă care să vină, obiectivul final fiind consolidarea capacității militare în stânga Nistrului”, a declarat Dorin Recean în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la JurnalTV.
În acest sens, demnitarul a îndemnat cetățenii să se mobilizeze, iar autoritățile de la Chișinău să intervină ca să nu admită provocări și destabilizări în regiune. „Pentru că obiectivul (n.r. – Rusiei) este consolidarea capacității militare în stânga Nistrului ca să șantajeze R. Moldova, Ucraina și România”, a mai spus Dorin Recean.
Pentru a preveni acest lucru, șeful Executivului de la Chișinău a spus că guvernarea va crește capacitatea de producere internă a energiei, la maximum, și vor fi conexiuni insulare pe 4 inele cu România. De asemenea, va fi utilizată linia de înaltă tensiune de conectare cu România și Ucraina. La fel, se ia în considerare și scenariul de oferire a unei părți din gazul procurat de malul drept, deși asta va însemna costuri foarte mari.
„Noi trebuie să fim pregătiți pentru orice scenariu”, a adăugat Dorin Recean.
În acest context, oficialul spune că în cazul unor majorări de tarife la energia electrică, Guvernul va veni cu unele compensații suplimentare.
Amintim, că problema livrării gazelor de la Gazprom pentru stânga Nistrului este luată în calcul, odată ce de la 1 ianuarie există riscul ca Ucraina să nu mai permită tranzitarea gazelor rusești pe teritoriul său.