Oleg Serebrian: Lipsa gazului în regiunea transnistreană poate declanșa o criză umanitară
Potrivit oficialului, în eventualitatea în care Gazprom sistează livrările de gaz în stânga Nistrului, primele acțiuni ale Chișinăului vor viza asigurarea locuitorilor din regiune cu alimente, medicamente și produse de primă necesitate, transmite IPN.
„De ani buni acolo nimeni nu mai folosește alte tipuri de combustibil sau metode de încălzite. Și e vorba nu doar de spații publice, ci chiar de gospodăriile individuale. Acești oameni vor fi puși în fața unei situații cu totul inedite. Electricitatea în partea stângă a Nistrului nu soluționează toate problemele”, a notat vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian.
Vicepremierul spune că autoritățile Republicii Moldova sunt în discuții cu partenerii externi pentru a sprijini populația din regiunea transnistreană, în special în ceea ce privește aprovizionarea cu alimente, medicamente și alte bunuri de primă necesitate.
„Starea de urgență ne ajută la crearea unor coridoare verzi pentru ca ajutoarele umanitare să ajungă rapid la destinatari în partea stângă”, a mai spus viceprim-ministrul Oleg Serebrian.
Potrivit datelor oficiale, în regiunea transnistreană locuiesc 340 de mii de persoane. Recent, pretinsele autorități de la Tiraspol au anunțat că, în eventualitatea în care vor fi sistate livrările de gaz, tarifele pentru serviciile comunale pentru cetățenii din regiune nu se vor schimba, iar plata salariilor și pensiilor va avea loc în regim obișnuit.