Mai puțină birocrație în afaceri. Normele nejustificate vor fi excluse din lege
Modificările vizează procedura de înregistrare a afacerii sau de lichidare a acesteia, comerțul interior, avizarea sanitară, publicitatea exterioară etc.
Autorii documentului propun modificarea Legii cu privire la activitatea farmaceutică pentru a stabili condiții de licențiere unice pentru farmaciile din localitățile rurale, indiferent dacă acestea sunt sau nu subvenționate de stat. În așa fel, se vor stabili condiții egale și nediscriminatorii de activitate pentru agenții economici din domeniu, care deschid farmacii în sate.
La fel, se propun modificări la Legea privind societățile pe acțiuni, fiind incluse elemente de digitalizare și de comunicare la distanță. În ceea ce privește modificarea Codului de executare al Republicii Moldova, se propune includerea băncilor în lista locatorilor ce pot beneficia de faptul că un contract de leasing are valoare de document executoriu.
Proiectul de lege mai propune extinderea termenului de valabilitate a avizului sanitar de la 1 la 3 ani, indiferent dacă produsele sunt de import sau nu. De asemenea, se propune eliminarea unor restricții privind comerțul cu ridicata. Acesta va fi permis și în spații mai mici de 400 de m² și, respectiv, costurile suportate de comercianți vor fi mai mici.
Alte modificări vizează publicitatea exterioară. Astfel, afișele cu o suprafață mai mică de 3 m² nu vor mai avea nevoie de autorizație. În cazul celorlalte, va fi extins termenul de valabilitate a autorizațiilor de la 1 la 5 ani.
Inițiativa legislativă mai propune reducerea plafonului onorariului oferit expertului pentru serviciile de acreditare acordate. Astfel, plafonulul va fi micșorat de la 50 % la 30 % din salariul mediu pe economie, pentru fiecare zi lucrătoare.
Propunerea care are drept scop simplificarea procedurii de înregistrare a afacerii vizează excluderea obligativității de înregistrare a datelor administratorilor sucursalelor. De asemenea, se va simplifica și procedura de lichidare benevolă a afacerii, iar termenul va fi redus de la trei zile lucrătoare la 24 de ore.
Inițiativa legislativă a fost elaborată de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, cu suportul Secretariatului Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru și al PNUD.
Proiectul de lege va fi propus spre examinare în a doua lectură Parlamentului.