NATO şi UE vor crea un grup operativ pentru consolidarea cooperării între cele două organizaţii
„Vom exersa acţiunile de comandament pentru controlul utilizării armelor nucleare cu lansări de rachete balistice şi de croazieră", a spus Putin într-o declaraţie difuzată la televiziunea rusă.
„Ţinând cont de creşterea tensiunilor geopolitice şi de apariţia unor noi ameninţări şi riscuri externe, este important să dispunem de forţe strategice moderne care să fie permanent pregătite pentru a fi utilizate în luptă", a adăugat liderul de la Kremlin.
El a subliniat că triada nucleară - alcătuită din rachete intercontinentale cu lansare terestră, submarine nucleare şi aviaţia strategică - continuă să fie un "garant de încredere al suveranităţii şi securităţii ţării noastre, ceea ce ne permite să îndeplinim misiunile de descurajare strategică".
Totuşi, Putin a asigurat că "Rusia îşi confirmă poziţia de principiu conform căreia folosirea armelor nucleare este o măsură extremă şi extraordinară de garantare a securităţii”, scrie Agerpres.
El a insistat că Rusia intenţionează să-şi perfecţioneze în continuare toate componentele arsenalului său nuclear în cadrul programului de reînarmare, pentru care a crescut enorm cheltuielile de la începutul războiului din Ucraina.
Acest program include şi echiparea forţelor strategice cu noi sisteme de rachete fixe şi mobile, care sunt mult mai precise, necesită mai puţin timp pentru lansare "şi, ceea ce este foarte important, cu posibilităţi mai mari de a depăşi sistemele de apărare antirachetă", aceasta din urmă fiind o referire la scutul antirachetă american.
Putin a asigurat însă că, deşi Rusia urmăreşte consolidarea şi modernizarea forţelor sale strategice, nu se va angaja într-o nouă cursă a înarmării, cum s-a întâmplat cu Uniunea Sovietică, ce s-a lăsat atrasă de SUA într-o astfel de cursă care a depăşit posibilităţile economice ale statului sovietic.
În timp ce Ucraina insistă pe lângă aliaţii săi occidentali să elimine restricţiile ce o împiedică să atace cu rachete occidentale cu rază lungă de acţiune ţinte pe teritoriul Rusiei, aceasta din urmă a decis să transmită Kievului şi Occidentului un avertisment constând în revizuirea doctrinei sale nucleare.
În urma acestei revizuiri, preşedintele rus Vladimir Putin a precizat că noua doctrină va permite represalii nucleare inclusiv în cazul unor atacuri convenţionale masive cu rachete sau drone asupra teritoriului rus sau al aliatului său belarus efectuate de o ţară care nu deţine arme nucleare, dar care este susţinută de puteri nucleare.