Legea cu privire la societățile pe acțiuni, modificată. Care sunt noile prevederi


Noua lege aduce mai multă claritate în activitatea societăților pe acțiuni în special în ceea ce privește competențele Adunării Generale a Acționarilor.
Membrii acesteia vor putea aproba modificări operate la politica de remunerare a societății. Pentru a preveni conflictele de interese, remunerația persoanelor cu funcții de răspundere, care au și atribuții de supraveghere, nu va include mecanisme bazate pe stimulente în funcție de performanța calității.
În lectura a doua a fost adoptat un amendament propus de președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Radu Marian, potrivit căruia nu va putea fi realizată remunerarea persoanelor cu funcții de răspundere ale societății cu propriile acțiuni în cazul în care statul deține cotă de participare în capitalul social.
În cazul băncilor și al societăților de asigurare sau de reasigurare se va putea realiza remunerarea cu propriile acțiuni, doar în măsura în care acestea nu contravin Legii privind activitatea băncilor, al Legii privind activitatea de asigurare și reasigurare, precum și prevederilor actelor normative ale Băncii Naționale a Moldovei.
Proiectul de lege mai conține norme de precizare a modului de constituire a comisiei de cenzori în cadrul societății comerciale cu capital de stat.
Modificările propuse au drept scop respectarea cerințelor legislației în materie de contabilitate și raportare financiară în cadrul societății cu capital de stat. Un alt obiectiv este asigurarea unei gestiuni financiare prudente în cadrul acestor entități.
Noua lege va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

