Iulian Chifu // Războiul perpetuu al lui Putin și efectul Trump asupra cheltuielilor militare ale Europei în 2025
Sau proiectul său neschimbat - o Ucraină neviabilă, fără ieșire la mare și fără resurse, cu un conducător păpușă pro-rus la Kiev. Peste asta vine și instalarea lui Donald Trump și propriile sale priorități, cu China în prim plan și oprirea războiului în Europa, respectiv aceasta să plătească propria apărare în fața Rusiei și prezența americană pe continent. Rezultatul este o creștere substanțială a cheltuielilor militare, nu atât din ținta de 5% solicitată mai nou, nici de 3,5% din PIB la care a semnalizat administrația sa că ar putea coborî ștacheta la negociere, dacă Europa ia petrol și gaze americane; ci din necesitate, din nevoia de a putea descuraja războiul pe scară largă, de mare intensitate, pe termen lung al Rusiei împotriva statelor NATO.
Transformarea economiei de război: războiul perpetuu al lui Putin
În 2014, Putin avea nevoie deja de un război. De o ruptură care să justifice nivelul precar al creșterii și veniturilor aduse oligarhilor săi și nivelul de trai devenit precar al populației sale, după un deceniu de relativ huzur. A anexat Crimeea și a declanșat agresiunea armată din Estul Ucrainei, dar s-a oprit înnămolit în negocierile de la Minsk, unde l-a ademenit Angela Merkel inclusiv cu perspectiva contractului lucrativ Nord Stream. Au urmat 7 ani de stagnare deplină, în termeni reali – creșterea sub inflație, din cauza sancțiunilor – și presiune din partea apropiaților săi să facă ceva. Scriam în mai 2021 că Putin are nevoie de un război, apoi în decembrie 2021, când au apărut ultimatumurile formulate de Rusia față de OSCE și NATO, că războiul e iminent. Și a venit.
Acum cheltuielile militare au crescut la 6,3% din PIB oficial, probabil 8% în termeni reali, cu o creștere de la 66 miliarde la 145 miliarde de dolari formal pentru Apărare între 2021-2025. Economia rusă s-a transformat în economie de război, cu o creștere vertiginoasă a primelor pentru “voluntarii” aruncați în linia întâi și investiții colaterale masive în mașinăria de război și transformarea industriei prin mutarea resurselor de forță de muncă – câte au mai rămas – din zona civilă în cea militară. Fondul de stabilizare se epuizează la final de 2025, după evaluările curente, iar costurile războiului nu dispar. De aici și fuga după o formă de încetare a focului care să-i acorde lui Putin, tacit măcar, victoria, menținerea teritoriilor ocupate și, speră Kremlinul, măcar recunoașterea anexării Crimeii de către ucraineni.
Desigur, asta e foarte puțin probabil, indiferent cine va fi la conducerea statului ucrainean. Societatea ucraineană a plătit prea mult ca să piardă la masa verde sau să recunoască o formă de înfrângere. Și asta indiferent de eventuala garanție de securitate supremă pentru Ucraina, cea a primirii în NATO, sau de orice altă formă de securitate cu forțe de menținere a păcii și de monitorizare europene a unui eventual acord de încetare a focului pe teren, pe cei 2000 km linie de contact plus frontieră a Ucrainei cu Rusia și Belarus, zona încă neafectată de război. Cum nici perspectiva ridicării unei părți a sancțiunilor nu e avantajoasă decât pentru reconstrucția forței Rusiei, formula rapidă de pace Trump are probleme majore.
Oricum, Putin nu se va mai întoarce la economia civilă. Știe foarte bine că dispariția motivului războiului și a stării excepționale, a formulei dușmanului comun pentru ruși ar însemna punerea sub semnul întrebării a propriei sale conduceri de către cetățeni, lideri locali și regionali și chiar de către propria elită. De aceea Putin are nevoie de război perpetuu. După modelul Stalin, se va pregăti de viitorul război contra Occidentului, pe care l-a amorsat, descris și pregătit. Și pe care în 2-3 ani, în variantă pesimistă, 6-7-8 ani în cele mai optimiste, îl va lansa contra unui stat NATO sau mai multora din flancul estic. Oricum formulele hibride sunt deja pe teren și funcționează de ani buni împotriva tuturor statelor democratice, cu o virulență și vizibilitate mai crescută din 2016, de la Brexit și alegerile americane.
Da, e adevărat că forțele sale pot fi conținute și confruntate de Ucraina, cu ajutor de la Occident. Capacitatea industrială de apărare și forța de muncă sofisticată necesară pentru producția Rusiei este o problemă care va rămâne. Dar am văzut creșterea semnificativă a producției de rachete, arme de precizie ghidate, muniție de artilerie suficientă, în masă, drone și război electronic care au fost dezvoltate în doar trei ani. Desigur, ofensiva nesăbuită actuală, cu obiectivul de a câștiga cât mai mult teritoriu până la 20 ianuarie, la inaugurarea lui Trump, costă și Rusia pierde resurse importante. Da, va amaneta viitoarul a două generații prin Aventura atuală. Și problemele sunt cu atât mai accentuate în ceea ce privește vehiculele blindate, și producția de precizie ce reclamă componente occidentale aflate sub embargo. Dar cele mai mari probleme sunt cele legate de militari, de luptători, soldați și gradați, cu precădere, și de forța de luptă specială și profesionistă mai greu de refăcut și care necesită timp.
Efectul Trump și nevoia relansării producției de securitate și apărare
Desigur, principala preocupare a statelor europene membre ale NATO este legată de angajamentul SUA pe continent și condițiile de perspectivă care pot implica un război economic cu SUA, condiționări de cheltuieli și achiziții. Ultimele date venite din zona Trump reclamă creșterea cheltuielilor la 5% din PIB sau 3,5% însoțite de avantaje comerciale pe piața europeană. Dar necesitatea cheltuielilor de apărare este mult mai importantă și intrinsecă, fără legătură neapărat cu Donald Trump, ci cu necesitățile obiective ale apărării în perspectiva unui război lung, pe scară largă.
NATO poate câștiga și menține superioritate aeriană și, desigur, dacă ar fi implicată direct, ar schimba modul de luptă și soarta conflictului față de forma dezvoltată în Ucraina. Dar acest lucru nu e suficient atunci când vorbim despre un război pe termen lung, de mare intensitate, pe scară largă. Am văzut, ca și în Ucraina căzută în război de uzură, cum cantitatea de armament și muniție contează, ba chiar devine calitate. Iar depozitele statelor membre NATO, cu precădere cele europene, sunt goale după sprijinul acordat Ucrainei și nivele joase de producție, iar resursele de muniție marchează capacități care se pot epuiza în săptămâni sau chiar zile pentru anumite state cuprinse într-o confruntare. Capacitatea industrială lipsește, iar refacerea ei durează circa doi ani în cazul construcției de la zero a unei fabrici, până atinge producția nominală.
Asimetrie Occident-Rusia și evoluția în timp: victoria lui Putin, pe termen lung
Desigur, capitalul, forța industrială, resursa tehnologică sunt toate lucruri de prim plan și relevante. Toate aduc plusuri, dar depind de sustenabilitatea în timp. De capacitatea de a aduce noi și noi echipamente și oameni în război, pe termen lung. Și, mai ales, investiția trebuia deja să înceapă. E adevărat că Alianța se confruntă cu o armată rusă hibridă, cu elemente de secol 21 și de război modern și pe de altă parte dotată cu echipament de generația Război Rece sau chiar din al Doilea Război Mondial. Dar s-a dovedit mult cantitativ, chiar dacă vetust și deseori neconform. Apoi acordurile Rusiei cu Iranul, Coreea de Nord și China, investițiile în producție militară în Coreea de Nord și China, anunță capacități importante la dispoziție, pe care Occidentul nu are cum să le contracareze sau balanseze pe termen scurt și mediu.
Totuși mai important, nimic nu compensează apetitul redus al europenilor în a investi în industria de război, în a converti statul la economia de apărare și securitate, de a schimba prioritățile pe această dimensiune de la temele consacrate ale economiei verzi sau a producției de automobile și motoare curate, cu emisii controlate de bioxid de carbon, digitalizare și computerizare sau alte elemente de aceeași factură. În plus, Alianța Nord-Atlantică vorbește despre descurajare și apărare absolut necesare pentru ca Rusia să nu atace continentul. Însă aici e ignorat efectul Putin: dacă va realiza că Europa e slabă, că nu dorește să arunce resurse în apărare, că va clipi prima în caz de război susținut, Rusia va genera atacul acceptând pierderile fără probleme și contracarând prin voința și dorința de a rezista atât cât e necesar pentru ca resursele militare ale Europei să se epuizeze.
Desigur, nu e simplu: Rusia și rușii sunt epuizați astăzi, nu-și doresc continuarea războiului, asumarea costurilor actuale directe și cele create de sancțiuni. În plus, dacă războiul durează, epuizarea e evidentă chiar și numai în confruntarea împotriva Ucrainei. Dar o pauză în confruntări și refacerea armatei ruse pe termenii lansați deja, și complezența Occidentului în a-și asuma perspectiva războiului care trebuie descurajat activ, ar duce la lansarea confruntării. În 2-3-5-7-8 ani, după cum ne spun șefii armatelor și miniștrii apărării. Cu un Putin decis să reziste și să plătească costurile cu vieți și resurse ale Rusiei, dar cu perspectiva de a învinge prin epuizarea resurselor Occidentului. Va mai funcționa atunci descurajarea prin capacități liliputane de a purta un război pe termen lung? Sigur că nu!
Unica șansă este tot revenirea decisă la investiția în apărare credibilă în fața unui război lung, pe scară largă, al Rusiei în Europa. Adică pregătirea trupelor, a armatelor și rezervelor substanțiale, a capabilităților necesare, a doctrinelor și strategiilor adaptate la lupta în războaiele secolului 21, și mai ales o producție industrială substanțială de muniție, reparații, piese de schimb și capabilități amplasată direct în flancul estic, cu depozitele realimentate și producția la nivelul necesar și scalabil. Și cu o nouă doctrină ce introduce starea de vigilență intermediară între pace și război, care se poate activa oricând există premizele și perspectiva de război, nu numai amenințarea iminentă sau pornirea confruntării propriu zise. Abia atunci descurajarea poate deveni credibilă și războiul viitor cu Rusia poate fi evitat.
