Fracțiunea PAS din CMC, contra taxei de salubrizare și în acest an
Consilierii PAS spun că vor susține bugetul municipal în cazul în care grupele cu program prelungit și asistenții personali care au grijă de persoane cu dizabilități severe vor fi în continuare finanțate din bugetul municipal Chișinău. La fel, reprezentanții PAS își propun crearea unui fond de minimum 100 de milioane de lei pentru dezvoltarea și amenajarea curților și a blocurilor de locuit.
Fracțiunea PAS din CMC își propune, de asemenea, creșterea de trei ori a fondului pentru suburbii, precum și preluarea de către Primărie a programului de compensații la căldură pentru chișinăuienii cu venituri mici.
Vicepreședintele fracțiunii, Dumitru Ivanov, a precizat că reprezentanții municipalității propun creșterea taxelor locale din Chișinău cu aproximativ 10%. Mai mult, taxa de salubrizare rămâne, iar primăria intenționează să o colecteze și de la cei care nu au achitat-o până acum, a spus Dumitru Ivanov.
Conform deciziei Consiliului Municipal Chișinău din 14 decembrie 2022 cu privire la aprobarea și punerea în aplicare a taxelor locale pentru anul 2023, a fost aprobată taxa pentru salubrizare în mărime de 10 lei lunar pentru fiecare subiect al impunerii, adică persoană înscrisă la adresa declarată ca domiciliu, în funcție de apartament și bloc sau casă la sol.