(FOTO) Italia // Un moldovean, cățărat la bustul gol pe o biserică, a provocat panică printre localnici în miez de noapte
Totul s-a întâmplat în noaptea trecută, iar autoritățile italiene au intervenit prompt pentru a gestiona situația, scrie Quotidiano di Puglia și Rotalianul.
Bărbatul, aflat într-o stare vizibil agitată, a refuzat inițial orice ajutor oferit de echipele de salvare, ceea ce a complicat intervenția pompierilor, carabinierilor și a echipajului medical, sosiți la fața locului. În ciuda eforturilor de a-l convinge să coboare, acesta s-a urcat și mai sus pe fațada bisericii, aparent deranjat și de mulțimea de curioși care s-a adunat în zonă.
Situația a durat aproape o oră, până la puțin după miezul nopții, când bărbatul a coborât în cele din urmă. Odată ajuns la sol, acesta a fost preluat de personalul medical și transportat la spital pentru investigații suplimentare.
Autoritățile italiene nu au oferit detalii suplimentare cu privire la starea bărbatului sau motivele care l-au determinat să recurgă la acest gest, însă intervenția rapidă a echipajelor a asigurat revenirea la normalitate fără incidente grave.