Film despre tradițiile moldovenești, pe Netflix în 2025. Turismul crește în Moldova, constată USAID

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Cultură
27.9.2024 22:15
7.10.2024 0:51
Cultură

Industria turismului din Republica Moldova progresează, în pofida provocărilor generate de războiul de agresiune al Federației Ruse în Ucraina. Numărul vizitatorilor în țara noastră a crescut cu 17% în anul trecut. O creștere de peste 50% a fost înregistrată în primul trimestru al acestui an, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Datele au fost prezentate în cadrul „Moldova Tourism Forum”, dedicat Zilei mondiale a turismului, marcată în acest an cu sloganul „Turism şi Pace”, transmite IPN.

Ministrul culturii, Sergiu Prodan, consideră că resursa cea mai puternică a statului sunt, de fapt, oamenii. Sarcina este de a pune în conexiune oamenii de aici cu cei care doresc să îi descopere. În opinia ministrului, cultura societății este de fapt avantajul cel mai mare și destinația turistică principală. În procesul de integrare în UE, consideră ministrul, dorința de a descoperi Moldova va crește, iar Moldova trebuie să fie gata de a le oferi cetățenilor UE acele servicii turistice care vor reprezenta autenticitatea moldovenească, iar pentru aceasta e nevoie de sincronizarea tuturor jucătorilor.

Ali Ezzatyar, șef interimar al Misiunii USAID în Moldova, a relatat că, de cel puțin un deceniu, USAID a susținut programe care valorifică peisajul unic al Republicii Moldova, tradițiile sale pentru a conserva patrimoniul cultural și a crea oportunități economice pentru cetățeni. Toate activitățile din partea USAID pentru reziliență rurală ajută sectorul turistic să navigheze printre provocările regionale și să se încadreze mai bine în piață. În pofida provocărilor generate de războiul de agresiune al Federației Ruse în Ucraina, industria turismului din Republica Moldova este în ascensiune. Se atestă o creștere de 17% a numărului de vizitatori în anul 2023 și o creștere de peste 50% în primul trimestru din 2024, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Seher Ariner, rezident-adjunct PNUD în Moldova, este de părere că turismul nu doar contribuie la creșterea economică, dar și stimulează cooperarea, esențială în coeziunea pașnică. Pentru dezvoltarea turismului rural este necesară direcționarea investițiilor către acest sector, care să se concentreze pe îmbunătățirea infrastructurii rurale, accesul la atracțiile turistice și dezvoltarea de produse legate de turism, a mai spus Ariner. De altfel, PNUD Moldova a contribuit la crearea a patru clustere turistice, care întrunesc peste 80 de afaceri.

Stella Jemna, reprezentanta țării noastre la Fondul american pentru întreprinderi Ucraina-Moldova, a anunțat că fondul susține promovarea Moldovei prin realizarea unui documentar, împreună cu alți parteneri. Filmul despre cultura și tradițiile noastre va fi difuzat pe Netflix în 2025, a precizat Jemna.

Tot pentru vineri este preconizată Gala Excelenței în Turism, unde persoanele și agenții economici din turism vor obține premii la diferite categorii de activitate.

Cuvinte cheie:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Distribuie articolul:
Fii la curent cu ultimile știri pe pagina noastră de Telegram
Abonează-te la
Deschide.md