Felul în care s-a gestionat situația de criză din sectorul energetic, discutat de Oleg Serebrian la Dubăsari
Potrivit Biroului politici de reintegrare, părțile au discutat și despre măsurile de sprijin acordate populației de către autoritățile centrale, inclusiv prin dispozițiile Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, precum și alte soluții pentru sporirea rezilienței energetice pe termen mediu și lung.
La liceul teoretic din Doroțcaia și Oficiul medicilor de familie din aceeași localitate, discuțiile s-au axat pe proiectele implementate sau preconizate din cadrul Programului activităților de reintegrare a țării.
La „Casa comunitară pentru copii în situații de risc” din Coșnița au fost donate o parte din cărțile colectate în cadrul campaniei lansate de Guvern „Biblioteca de sub brad”., precizează un comunicat de presă al Biroului politici de reintegrare.