Elena Lasconi, despre anularea alegerilor: Statul român a călcat în picioare democrația
„Astăzi este momentul în care statul român a călcat în picioare democrația. Dumnezeu, poporul român, adevărul și legea vor prevala și îi vor găsi pe cei vinovați de distrugerea democrației noastre. Nu e vorba despre mine. Se prăbușește economia, distrugeți democrația, duceți țara în anarhie! Ar fi trebuit să mergem mai departe cu votul”, a declarat Elena Lasconi în cadrul unei intervenții video pe pagina sa de Facebook.
Politiciana susține că dorința poporului român trebuie respectată, fie că decizia place sau nu.
„9 milioane de cetățeni români, atât din țară cât și din diaspora, și-au exprimat prin vot preferința pentru un anumit candidat. Nu putem ignora voința lor! Președinții nu se numesc printr-o simplă semnătură sau prin negocieri de culise într-o democrație.
Știu că aș fi câștigat. Și voi câștiga, pentru că poporul român știe că voi lupta pentru el, că îl voi uni pentru o Românie mai bună. Voi apăra democrația noastră. Nu voi abandona”, a menționat Elena Lasconi.
Ea a condamnat decizia de astăzi a Curții Constituționale și a spus că va continua lupta politică.
„Condamn cu tărie ceea ce s-a întâmplat astăzi. Cred că au distrus tot ce am realizat cu greu în ultimii 35 de ani. Astăzi au distrus 35 de ani de muncă grea. Decizia CCR este ilegală, imorală și zdrobește însăși esența democrației – votul. O astfel de abatere ne va costa scump în anii care vin. Cu toții am văzut deja cum Putin râde de felul în care puterea politică de la București a gestionat aceste alegeri. Nu voi permite să devenim bătaia de joc a dictatorului de la Kremlin. Ajunge!
Felul în care propaganda rusească s-a răspândit necontrolat în țara noastră este o problemă foarte gravă, care trebuie să aibă consecințe. Însă trebuie să ne ocupăm de aceasta după ce organizăm alegeri libere, de la un capăt la altul, și arătăm întregii lumi cât de puternici suntem.
Voi câștiga președinția României pentru că românii știu acum că voi lupta pentru ei și pentru democrația noastră. Și voi lupta să mă asigur că adevărul și libertatea vor triumfa”, a mai spus Elena Lasconi.
Deschide și: Turul întâi al alegerilor prezidențiale din România a fost anulat, a decis Curtea Constituțională de la București