Dumitru CRUDU // O femeie și-a dat foc la intrarea în piața centrală

Am prins patru saci cu gunoi pe care-i pusesem în stînga mea. Maşina de dus gunoiul însă nu venea.  Încă şi acum o mai aştept. O aştept de mai bine de o jumătate de zi. Nu mă credeţi? Dovadă sînt sacii de gunoi din jurul meu. Nu aţi văzut-o întîmplător  pe undeva prin oraş? Probabil că s-au oprit pe la vreo crîşmă oarecare? Nu ? Eu ce fac? Mă întreţin cu un oarecare domn din Londra. Şi vreau să vă spun că aceste întîmplări ciudate care s-au petrecut astăzi au fost prevăzute de acest domn din Londra în timpul acelei beţii crîncene, cu foarte multă Ruscaia vodca pe care o făcusem aşteptînd maşina de dus gunoiul. Am început să bem încă de dimineaţă pentru că eram mahmuri după cheful de aseară de la Julia şi de la Romi. Stăteam lîngă sacii plini cu gunoi şi beam vodcă cu acest domn venit din Londra. Să ştiţi că el mi-a făcut cinste cu vodcă. Din această cauză, eu am o reală afecţiune pentru acest domn din Londra cu care am băut vodcă aşezaţi pe marginea trotuarului, chiar în faţa restaurantului Viitorul. Aceste întîmplări ciudate au avut loc chiar sub ochii mei şi ai domnului venit din Londra, cînd stăteam amîndoi chercheliţi lîngă sacii cu gunoi. El a plecat şi, de aceea , m-a rugat să păstrez o totală discreţie în privinţa numelui său. Bineînţeles că asta şi fac. Pînă să plece însă, beam direct dintr-o sticlă de Rusacaia vodca , la marginea străzii. Aceste întîmplări ciudate, din după-amiaza aceasta răcoroasă, căci e foarte rece, nu-i aşa?, aş putea spune că într-o mare măsură el le-a provocat. Dacă nu el, atunci dumneavoastră, oricare dintre dumneavoastră. Vreţi să spuneţi că nu-i aşa ? Vreau să vă spun că dumneavoastră, într-o măsură mai mare sau mai mică, sînteţi direct impicaţi în ele. Vreţi să spuneţi că nu-i aşa ? Vreţi să spuneţi că eu mint ? Domnilor, eu nu mint niciodată !

Acesta e oraşul nostru. E toamnă. E foarte frig. Doi puşti aleargă după vrăbii. Sînt puştii lui Ricirad Florescu. Îi vedeţi? Au praştii cu ei. E foarte vesel la noi. Toată lumea e fericită. Nu mă credeţi? Treaba dumneavoastră. Puştii lui Ricirad Florescu trag cu pietrele în vrăbii dar nu le nimeresc. Toată lumea din oraşul nostru este binedispusă. Păcat că domnul acela din Londra a plecat şi am rămas eu singur să aştept maşina de dus gunoiul. Cineva mi-a mai aruncat un sac de gunoi de la etaj.L-am prins şi pe ăsta. Bineînţeles că nu ştiu ce e în sac. Nu m-am uitat. Sînteţi curioşi  să aflaţi? Nu? Bine. El a plecat, iar eu ce să fac, beau în continuare vodcă. E bună? E chiar foarte bună. Nu vreţi şi dumneavoastră un pic? Nu? Bine. Oricum, am puţină. Puştii lui Riciard Florescu au ieşit prin geamul de la baie pentru că tatăl lor a plecat de acasă şi I-a uitat acolo încuiaţi. Se mai întîmplă.

În oraşul nostru aproape întotdeauna asfaltul este rece când e înnorat, să ştiţi asta. Pe acest asfalt înghețat păşesc cu demnitate concitadinii noştri. De astăzi în oraşul nostru a început sfîrşitul săptămînii. Parcă e duminică sau sîmbătă.  Sau ceva de felul ăsta. Nu vă supăraţi, nu ştiţi ce zi e astăzi? Nu ştiţi? Nu ? Bine, mă scuzaţi. Eu însă ştiu. E duminică, domnilor, şi e după-amiază. Să nu uitaţi lucrul ăsta niciodată! E ora cinci şi şapte minute după-amiază. Puştii au nimerit o vrabie. Au ucis-o. Lumea care trece prin faţa mea este bucuroasă şi veselă. Presimt că în oraşul nostru se va întîmpla ceva foarte nasol.

Eu ştiu totul, domnilor!  Ce, credeaţi că sînt prost  şi nu ştiu nimic? Domnilor, v-aţi înşelat. Eu ştiu totul. Vreau să vă spun că astăzi e 10 noiembrie. Aţi înţeles? Şi eu stau la o intersecţie de stradă, din Cartierul Comercial unde aştept să vină maşina de dus gunoiul. Ei şi ce dacă sînt beat un pic ? Ce, parcă dumneavoastră nu aţi fost beţi niciodată ? Nu-mi vine să cred una ca asta. Vă ştiu eu bine. Sînt un pic beat , dar ştiu totul. Şi văd totul. De exemplu, văd cum dumneavoastră treceţi impasibili pe lîngă mine, scuipînd în toate părţile seminţe de floarea-soarelui. Treaba dumneavoastră, faceţi ce vreţi. Ce am eu cu dumneavoastră ? Dacă dumneavoastră nu vreţi să intraţi în vorbă cu mine, de ce aş intra eu în vorbă cu dumneavoastră ? Ce, parcă nu am ce face altceva ? Am eu destule de făcut şi fără asta. Sînteţi buhăiţi binişor la faţă. Nu-i aşa că aţi băut cam mult aseară, domnilor? Ei, aţi văzut ? De la o poştă se vede că aţi fost  aseară la cheful Juliei. De acolo vă ştiu eu. Sînteţi îmbrăcaţi în costum şi cravată şi traversaţi îngîmfaţi intersecţia. Oare unde vă duceţi în costum şi cravată ? Alo, domnilor, unde vă duceţi ? Spuneţi-mi şi mie. Totuşi, costumele dumneavoastră sînt un pic roase în coate şi sînt cam vechi. Le-aţi cumpărat de la magazinul ăla de vechituri de peste drum? Da, da , ştiu că sînt de lînă. Da, sigur că  pe aici mai sînt şi alte magazine. Dar, fiţi de acord, sînt şi o grămadă de cîrciumi.

Pun pariu că dumneavoastră,domnule cu chelia transpirată, care traversaţi cu nasul pe sus intersecţia vă duceţi la cîrciuma de peste drum? Nu am dreptate? Nu? Pe cît pariem? Pariem pe o ladă de vodcă ? Nu vreţi ? Bine. Aşteptaţi puţin. Aţi trecut strada şi, vedeţi, aţi intrat în cîrciumă? Aţi văzut? Ei, nu v-am zis eu? Ei, aţi vrea să vă mai spun şi la ce vă gîndiţi, domnule cu chelia transpirată? În timp ce vă duceţi paharul de vodcă la gură dumneavoastră vă gîndiţi la ceva al dracului de important. La nimic? Nu-i adevărat. Pe cît pariem. Domnule, pariez pe orice vreţi că dumneavoastră vă gîndiţi la Julia. Domnule, nu vă supăraţi, aţi putea să-mi spuneţi şi mie la ce v-aţi gîndit cînd v-aţi dus paharul de vodcă la gură ? Nu , nu ăsta, ci celălalt pahar. Nu vreţi să-mi răspundeţi. Treaba dumneavoastră. Domnilor, pentru că maşina de gunoi nu vine, aş putea să vă spun un banc. Ştiu foarte multe bancuri încît v-aţi putea ţine de burtă toată seara.Vreţi să vă spun un banc ? Nu ?  Ei bine, cum vreţi. Atunci am să vă spun că pe această stradă se găsesc o mulţime de ceasuri de diferite mărimi, începînd de la uriaşele orologii şi terminînd cu minusculele ceasuri de mînă pe care le poartă aceste doamne rujate abundent şi puternic transpirate pe care bărbaţii lor le ignoră pentru că au văzut-o pe Julia la balcon.  Ştiaţi asta ?  Nu ?  Dar pe doamne le ştiaţi? Nici pe ele?  Bune poame mai sînt. Le ştiu eu bine de la cheful de aseară de la Julia. Să nu-mi spuneţi mie ce mîncare de peşte sînt ele! Toate sînt bine-mersi şi absolut toate se uită în acest moment la ceas. Şi apoi, se uită cu mîndrie în părţi ca să vadă dacă le-a observat cineva cum s-au uitat la ceas sau nu. Le-am văzut eu. Ceasurile lor, toate, indică aceeaşi oră. Culmea, toate. Este vorba de ora cinci şi șapte minute. Ticăitul ceasurilor acestor doamne puternic rujate inundă intersecţia şi întreg cartierul încît îţi vine să-ţi astupi urechile. Astupaţi-vă urechile! Eu mi le-am astupat. Domnilor, eu presimt că în oraşul nostru se va întîmpla ceva groznic de nasol.

Servus, stîlpule de telegraf ! Ciocnesc cu un stîlp pentru că nu am cu altcineva cu cine să ciocnesc. Nu-i frumos să bei şi să nu ciocneşti. Trebuie să ciocnesc şi eu cu cineva. Noroc şi sănătate, stîlpule ! Nu-i aşa că e… din ce în ce mai rece? Chiar şi cu un stîlp ai ce să vorbeşti, domnilor! V-am spus eu. Vedeţi că am dreptate? Eu tot timpul am dreptate, domnilor, iar dumneavoastră nu vreţi să mă luaţi în seamă şi să ciocniţi cu mine. Puştii au dispărut cu cele două vrăbii ucise. S-au dus să-l caute pe tatăl lor, pe Riciard Florescu. Domnilor, presimt că ceva foarte nasol se va întîmpla în oraşul nostru.  

Adevărul este, domnilor, că e din ce în ce mai rece în oraşul nostru. Iar dumneavoastră, domnilor, care le ţineţi cu un fel de mîndrie de braţ pe doamnele durdulii şi puternic rujate, sînteţi îmbrăcaţi în nişte costume prea groase. Vă îndreptaţi victorioşi spre terasa Viitorul care se află sub balconul Juliei unde am tras aseară un chef pe cinste. Cum puteţi rezista pe un asemenea frig, habar nu am. Măcar dacă v-aţi pune un fular la gât. Dar nu, dumneavoastră nu vreţi să vă puneți un fular la gât. Treaba dumneavoastră. Datoria mea a fost să vă spun. A apărut şi un violonist. Bravo, măcar el nu are sacou !

El este însă îmbrăcat în haine de spital. Probabil că are gripă. Domnule, aveţi gripă ?El traversează intersecţia, înconjurat de un număr nesfîrşit de cîini. Pun pariu, că o să-i scape trece strada . Ha-ha-ha. V-am spus eu, i-a scăpat. Aţi vrut să treceţi intersecţia pe roşu. Ce prost mai sunteţi ! Trebuia să aşteptaţi să se facă verde. Dacă nu aţi vrut să mă ascultaţi, aşa vă trebuie. Parcă pe verde se trece intersecţia, nu-i aşa ? Ştiam eu. Sînt un tip inteligent, ce mai încolo şi încoace. Acum îi cautaţi. Îi cautaţi peste tot. Îi cautaţi prin cîrciumi. Sunaţi pînă şi la apartamentele din apropiere, întrebînd de cîini. Nimeni nu vă ia în seamă. Cine să-şi pună mintea cu dumneavoastră ? Oamenii din oraşul nostru sînt oameni serioşi. Oameni de vază. Oameni importanţi. Oameni solizi, domnule, ce mai atîta vorbă !

Violonistul a dispărut. A dispărut în oraşul nostru  care este un oraş foarte  mare. Dacă nu aţi ştiut, atunci să ştiţi asta. Oraşul nostru e un oraş foarte mare. Ciudat, deşi e un oraş atît de mare, violonistul a apărut din nou.  În spatele lui merge un domn de la televiziune. E nebărbierit la fel ca şi mine, ura ! Atenţie, fii sobru şi serios, asta mi-o spun mie, pe lîngă tine trece un domn de la televiziune. Tot mie mi-am spus-o. Acesta e un moment rar şi important în viaţa ta. Fii grav, Andrei! Bravo, Andrei ! Asta tot mie mi-am spus-o. Ai făcut faţă cu bine situaţiei. Vrea şi omul de la televiziune să travereseze intersecţia. Toată lumea astăzi vrea să traverseze intersecţia. Ce v-o apucat, domnilor ? Treaba dumneavoastră. Dacă nu  aveţi ce face altceva, nu aveţi decît să treceţi intersecţia.  Cu capul pe mesele de pe terasa restaurantului Viitorul , nu departe de mine,dorm cîţiva indivizi posomorîţi. Bine că dorm. Altfel, ar atenta şi ei la vodca mea. Nu am să le dau însă nimic. Vă spun pe crucea mea. Nimic. Nici un strop măcar. Pe umăr, omul de la televiziune are o cameră de filmat. Îi filmează pe cei care dorm cu capul pe mesele uscate de frig. Cred că nu are ce face altceva.  Cred că nu are cu ce să-şi omoare timpul. Mai bine ar veni la mine. I-aş da puţină vodcă. Lui i-aş da un pic de vodcă, să ştiţi, dar celorlalţi nu. Celorlalţi nu le-aş da nimic. Nimic. Nici măcar un strop.

Cred că Julia a dormit astă-noapte cu spatele la Romi. Aşa mi se pare. Cred că Julia a dormit cu pcioarele strîns lipite şi cu spatele la el.  Mai mult ca sigur că-i aşa. Nu am nici o îndoială în privinţa asta. A dormit îmbrăcată.

Sînt gunoier. Am venit să vă iau gunoiul. Julia mă cunoaşte. Am mai fost pe la dumneavoastră. Aseară am băut împreună.

Eu aştept să vină gunoiera. Am cîţiva saci cu gunoi în jurul meu. O aştept. Stau pe marginea trotuarului. În Piața Centrală o femeie îşi dă foc. Este vorba de Ulieta, în vârstă de 25 de ani. Blondă. Cu ochi albaştri. Are o alunţă deasupra sînului stîng şi o altă aluniţă pe fesa dreaptă. Aici nu a mai rămas nimeni. Decît violonistul. Lumea a dispărut. Autogunoiera nu vine. Pe jos sunt ţigări, hîrtii de ciocoaltă, hîrtii de îngheţată, capace de bere, dopuri de vodcă şi vin, chiloţi, sutiene, ciorapi, blugi. Trebuie să le adun pe toate. Toată strada este plină cu sticle goale de vin şi vodcă. Operatorii tv o filmează pe Ulieta care îşi dă foc în piaţa din faţa Primăriei. Lumea s-a bulucit în jurul ei, cu cămăşile şi pantalonii lor rupţi în coate şi la genunchi, cu maţele chiorăindu-le de foame, le chiorăie atît de tare, încît chiorăitul lor îl aud și eu.  Oamenii bat cu pantofii în asfalt pînă rămîn fără talpă.Eu aştept să vină autogunoiera, cu câţiva saci cu gunoi în jurul meu. Maşina de dus gunoiul însă nu mai vine. Nu mai apare. Se face întuneric. Nu mai văd ce mătur ! Nu mai ştiu unde-i coşul de gunoi! Nu-l mai găsesc ! Nu mai văd nimic ! Iar autogunoiera nu vine şi nu vine.

Ulieta şi-a turnat benzină peste haine şi a aprins un chibrit. Domnilor, ce haine bune avea ! Operatorii TV o filmează din toate părţile. E ora cinci și șapte minute și autogoniera nu vine. Ce să fac, o să mai deschid o sticlă de vodcă.

‍