„Chișinăul interbelic în documente de epocă”, expoziție dedicată Unirii


Potrivit Elenei Pintilei, directoarea Bibliotecii Naționale, în cadrul expoziției sunt prezente documente, resurse primare de cercetare din colecțiile Agenției Naționale a Arhivelor.
Este o expoziție consacrată Basarabiei și Chișinăului interbelic și este axată și pe vizita Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria la Chișinău, în mai 1920, eveniment care rămâne un simbol pentru acea vreme, în istoria Basarabiei, a menționat Elena Pintilei.
Potrivit șefei bibliotecii, colecțiile prezentate constituie fondul de aur al instituției și care pun în valoare învățământul, mass-media, evenimentele culturale, activitățile economice, arhitectura Chișinăului și tot ce a fost înfloritor în acea perioadă. Elena Pintilei consideră că expoziția poate fi interesantă cercetătorilor și istoricilor, tuturor celor interesați de cultură, poezie și publicistică.
Doctorul habilitat în istorie, Ion Gumenîi, este de părere că patrimoniul de cărți vechi reprezintă o parte constituantă și integrantă a neamului românesc în spațiul pruto-nistrean. În opinia sa, este emblematic și faptul că inaugurarea expoziției a fost gândită la 27 martie, ziua când a fost proclamată Unirea Basarabiei cu România. A urmat o perioadă de construcții, de evenimente și reveniri la lucruri firești, specifice neamului românesc.
Cercetătorul Nicolae Enciu și-a exprimat certitudinea că evenimentul unirii nu va rămâne doar înscris în manualele de istorie, dar va avea un rol important în zilele noastre. Potrivit lui Enciu, o reeditare a evenimentului din 27 martie 1918 ar fi inevitabil în contextul realităților internaționale actuale.
Poetul Alexandru Corduneanu consideră că Chișinăul interbelic este o zonă conceptuală la care trebuie să ne întoarcem, fiindcă acolo se pot găsi codurile culturale de care avem nevoie azi: „Perioada interbelică trebuie cercetată, pusă în valoare, trebuie asumată, pentru că ea face parte din memoria istorică, fără de care noi nu suntem noi”.
Expoziția la Biblioteca Națională a Moldovei va fi deschisă publicului până pe 31 mai.

