Caz revoltător în Chișinău. Mama, care și-a snopit în bătaie micuța, ajunsă pe mâna Poliției. Femeia s-a ales cu dosar penal
Cazul mamei, care își lovește dur și zdruncină copilul de 1 an și 2 luni, a ajuns în vizorul oamenilor legii. Aceștia i-au aplicat femeii interdicția de a se apropia de copil și de concubin pe un termen de 90 de zile.
„Poliția a fost sesizată la data de 16 noiembrie de către tatăl copilului. Acesta a spus polițiștilor că a depistat de mai multe ori vânătăi pe corpul fetiței sale, iar agresivitatea față de acesta a crescut considerabil din partea mamei. Din acest motiv a instalat o aplicație de monitorizare pe telefonul concubinei, care înregistra audio și video ce se întâmplă în odaia copilului, dar și o cameră de înregistrare video în aceeași cameră”, ne informează Poliția.
Potrivit oamenilor legii, cel care a alertat poliția a fost chiar tatăl fetiței.
„Imediat au intervenit specialiștii Centrului de Justiție Familială al Poliției, care au întreprins toate acțiunile pentru a examina multilateral cazul și a asigura pe deplin asistența necesară. A fost solicitată și intervenția unui expert judiciar, dar și a medicului legist. Tatăl și copilul au fost cazați în siguranță în cadrul Centrului, unde li s-a oferit tot sprijinul necesar.
Ulterior, copilul a fost plasat într-un Centru de reabilitare a copiilor de vârstă fragedă, iar în privința mamei, de către Judecătoria Chișinău – sediul Centru, a fost emisă o ordonanță de protecție prin care i s-a interzis să se apropie de copil și concubin pe un termen de 90 de zile”, ne mai spun cei de la Poliție, printr-o notă de informare.
Potrivit forțelor de ordine, pe acest caz a fost pornit un proces penal pentru a stabili toate circumstanțele.