Anatol Țăranu // Parlamentarele și perspectiva revenirii la valorile trădate ale Declarației de Independență
După 30 de ani de la proclamarea independenței, Republica Moldova rămâne un stat profund ancorat în stagnare și subdezvoltare, critic amenințată de politicile imperialiste revanșarde ale Moscovei. Societatea moldovenească, fiind cronic fragmentată după criteriul etno-cultural, în lipsa unui cheag identitar dominant, demonstrează incapabilitatea de a se mobiliza pentru atingerea obiectivului dezvoltării durabile. Asistat financiar din exterior pe motiv de conjunctură geopolitică, statul moldovenesc asigură majorității cetățenilor săi doar un nivel de subzistență relativă, înregistrând un record de exod al populației, pasibil numai momentelor de catastrofă în istoria națională a unui popor.
Peste trei decenii în urmă, apariția statului Republica Moldova era asistată și consfințită de logica textului sacrosant al existenții sale, Declarația de Independență, text care prin decizia posterioară a Curții Constituționale face parte din așa-numitul corp constituțional. Una din stipulările fundamentale, care se conține în Declarația de Independență a Republicii Moldova, vorbește despre „trecutul milenar al poporului nostru și statalitatea sa neîntreruptă în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale”, spațiu care nicidecum nu se limitează doar la teritoriul la est de Prut, dar cuprinde tot spațiul populat de români.
Întreaga Declarație de Independență reprezintă un fundament juridic paradigmatic privind independența Republicii Moldova față de metropola colonială, fundamentând unitatea istorică și culturală a statului moldovenesc cu România, ambele state având nu doar o istorie comună, dar și limba, cultura și identitatea națională similare. Faptul că parcursul Republicii Moldova, după Declarația de Independență din 27 august 1991, nu a urmat în totalitate logica și idealurile enunțate în documentul fondator, se datorează mai multor factori istorici, politici, economici și geopolitici, care, în complexitatea lor, au influențat direcția dezvoltării statului moldovenesc.
Complexitatea identitară și diviziunile interne
Declarația de Independență a fost inspirată de dorința elitei culturale și a militanților Mișcării de renaștere națională a românilor la est de Prut de a reafirma identitatea culturală, istorică și lingvistică a moldovenilor, similară cu cea românească. Totuși, în societatea moldovenească, la momentul declarării independenței, existau diferențe de opinie cu privire la identitatea națională. O parte a populației se considera români, în timp ce alta se identifica distinct ca moldoveni. Acest clivaj identitar a fost format de politicile de rusificare forțată și de deconstrucție identitară antiromânească, operate de imperialismul rus și sovietic, pentru a justifica ruperea prin forța armelor a Basarabiei de la spațiul său național românesc. Deja în perioada independenței acest factor de dezbinare națională a fost exploatat politic de Moscova revanșardă și coloana ei a cincea din interior, pentru a împiedica atingerea unui consens național clar privind orientarea strategică a Republicii Moldova.
Imediat după proclamarea independenței, tensiunile etno-identitare și politice din interiorul societății moldovenești au provocat un profund complex de oportunism în mediul clasei politice, care, în final, s-a soldat cu trădarea de către guvernanții de la Chișinău a logicii și valorilor fundamentale ale Declarației de Independență. Starea precară identitară a societății moldovenești a fost folosită de Moscova pentru declanșarea conflictului armat din regiunea transnistreană. Regiunea separatistă, susținută de Rusia, s-a constituit ca o entitate de facto autonomă în afara controlului constituțional al Chișinăului. Acest conflict nerezolvat a afectat și mai mult stabilitatea internă și a limitat capacitatea Republicii Moldova de a implementa reformele propuse în Declarația de Independență.
Influența geopolitică a Rusiei
Chiar și după independență, Rusia a menținut o influență semnificativă asupra Republicii Moldova, în special prin prezența trupelor sale în Transnistria, prin dependența economică de gazele rusești și sprijinirea unor partide politice pro-ruse. Această influență a împiedicat RM să-și dezvolte un parcurs coerent spre restabilirea unității naționale prin integrarea românească, iar mai târziu a frânat substanțial parcursul spre integrarea europeană.
Influența Rusiei a marcat dramatic securitatea națională a Republicii Moldova. O povară care apăsa tot mai mult Republica Moldova este cea a absenței unui sistem de garanții de securitate în condițiile când Rusia a atacat militar Ucraina vecină. Crearea unui sistem eficient de garanții de securitate, care să protejeze Republica Moldova de amenințările externe, poate fi oferit doar de NATO. Dar păstrarea stereotipurilor mentale nedepășite încă din perioada sovietică, precum și influența puternică a mass-media și a rețelelor de influență rusești asupra societății moldovenești, fac soluția NATO neacceptată de majoritatea cetățenilor moldoveni. Propaganda rusă ușor penetrează opinia publică moldovenească prin promovarea narativelor menite să divizeze societatea, inclusiv teme precum "pericolul unirii cu România" sau "colapsul economic" în cazul apropierii de UE.
Integrarea europeană lentă și proiectul Unirii
Deși Declarația de Independență face trimiteri explicite la valorile europene, procesul de integrare europeană a Republicii Moldova a fost mult timp lent și sinusoidal din cauza obstacolelor interne și externe. Reafirmarea în politica moldovenească a conceptului moldovenist și antiromânesc de proveniență colonială a menținut Republica Moldova sub influența profundă a fostei metropole, fapt ce favoriza permanentizarea corupției, instabilității politice și lipsa unei strategii coerente pentru parcursul european al Republicii Moldova.
Astăzi Republica Moldova poate să acceadă în Uniunea Europeană prin punerea în practică a două scenarii de strategie. Primul scenariu ține de obținerea calității de membru al UE ca stat independent, urmând etapele clasice ale procesului de aderare. Aceste etape includ depunerea cererii de aderare, acest pas a fost făcut deja în 2022. Următorul ține de obținerea statutului de candidat, calitate acordată Republicii Moldova în 2022. Urmează desfășurarea negocierilor de aderare, care presupune adoptarea și implementarea acquis-ului comunitar, în dependență de promovarea reformelor economice, politice, judiciare și instituționale. Tot aici se situează eforturile de consolidare a statului de drept, combaterea corupției și protejarea drepturilor omului.
Printre principalele provocări ale acestui scenariu se profilează durata lungă a procesului cauzată de necesitatea unor reforme ample și posibila opoziție din partea unor state membre sau a Rusiei. În finalul acestor eforturi complexe vine ratificarea aderării, care necesită și ea aprobarea obligatorie a tuturor statelor membre ale UE.
Al doilea scenariu ține de unirea politică a Republicii Moldova cu România și presupune integrarea automată în UE și NATO, deoarece România este deja stat membru al NATO și al Uniunii Europene. În cazul realizării scenariului unirii, cetățenii Republicii Moldova devin automat cetățeni ai UE, și devin protejați de scutul NATO. În acest scenariu instituțiile, legislația și politicile Republicii Moldova urmând în scurt timp să fie armonizate cu cele ale României și implicit ale UE. Iar asigurarea socială și nivelul de viață per ansamblu al cetățenilor moldoveni vor înregistra o creștere substanțială și într-un termen scurt.
Totodată, procesul aderării la UE, în cazul unirii fiind cel mai rapid ca dimensiune de timp, concomitent, implică provocări politice și sociale, cum ar fi necesitatea atingerii unui consens național în ambele state. La fel, sunt posibile tensiuni regionale și reacții internaționale, inclusiv reacții ostile din partea Federației Ruse. O altă condiție complicată este organizarea unui referendum pentru a legitima unirea, în conformitate cu legislațiile celor două state.
În loc de concluzie
În perspectiva alegerilor parlamentare din Republica Moldova din acest an, ambele opțiuni de integrare europeană cu siguranță vor deveni subiecte de dezbatere electorală, cu scopul mobilizării maxime a segmentului pro-european al electoratului moldovenesc. Partide precum PAS ar putea evita subiectul unirii, concentrându-se, mai degrabă, pe integrarea europeană, ca obiectiv prioritar pentru Republica Moldova ca stat suveran. Pe când polul pro-unionist, în stadiu de formare, va susține deschis ideea unirii, prezentând-o ca o soluție radicală și rapidă pentru problemele economice, sociale și de securitate ale Republicii Moldova. O asemenea nuanțare a mesajului electoral adresat alegătorului europenist se prezintă ca cea mai de succes tactică de mobilizare electorală a acestui segment dominant în politicul moldovenesc, care va garanta, în final, rezultatul electoral victorios pentru opțiunea europeană, precum și revenirea la valorile trădate ale Declarației de Independență.
