Anatol Țăranu // Bucureștiul și Chișinăul în dilema unității naționale
Anatol Țăranu, pentru IPN: „Statul Republica Moldova poate deveni unul european doar devenind al doilea stat românesc. În formula identitară moldovenistă Republica Moldova poate fi doar parte a „lumii ruse”, cu toate consecințele civilizaționale ale acestei metamorfoze geopolitice...”
Despre Republica Moldova deseori se vorbește ca despre un stat artificial, apărut pe ruinele Uniunii Sovietice și care există în lipsa fundamentului istoric. Fiind un stat fără identitate și fără coeziune societală, unul din cele mai sărace și mai neevoluate state de pe continentul european, fără proiect strategic de dezvoltare și fără resursele proprii necesare unui sistem de guvernare autonomă, Republica Moldova se depopulează în ritmuri catastrofale, rămânând asistat din exterior pe toată durata existenței sale.
Dacă asistența din exterior se va întrerupe...
Este evident că dacă asistența din exterior se va întrerupe, statul moldovenesc va trece printr-o criză de funcționare gravă, atingând limita colapsului economic și politic cu o probabilitate mare de instalare a haosului. În toată istoria existenței sale după obținerea independenței în august 1991, au eșuat consecutiv mai multe opțiuni de supraviețuire ale statului moldovean. Alternanța la guvernare la Chișinău a forțelor de la stânga la dreapta, de la adepții orientării pro-ruse la cei pro-europeni, practic nimic nu a schimbat din perspectivele prefacerii Republicii Moldova într-un stat autosuficient, capabil să se întrețină economic de unul singur. Războiul din Ucraina, cu multiplele crize provocate, doar a venit să sublinieze și mai tranșant caracteristica Republicii Moldova de stat asistat din exterior.
Depășirea acestei stări a lucrurilor pentru statalitatea moldovenească este văzută de actuala guvernare pe calea integrării europene, pe când opoziția pro-rusă pledează opțiunea integrării eurasiatice. Totodată, guvernarea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) prezintă opțiunea suveranistă ca unica soluție de integrare europeană a Republicii Moldova, chiar dacă reformele bat pasul pe loc, iar stârpirea corupției endemice, reformarea justiției și a administrației publice poartă mai degrabă un caracter declarativ și servesc scopului de a scoate mai mulți bani din donatorii externi. Trebuie să recunoaștem că aproape patru ani de mandat al actualei guvernări pro-europene Maia Sandu – PAS, care reprezintă opțiunea de accedere a Republicii Moldova în UE în calitate de stat suveran, nu s-a prefăcut într-o percepție solid dominantă pentru majoritatea cetățenilor moldoveni, punând pe acest motiv sub semnul întrebării ireversibilitatea cursului european de dezvoltare.
Problema fundamentală a statului moldovenesc
Nicio echipă politică dintre care s-au perindat la guvernare în Republica Moldova de la Independență încoace, nu a fost capabilă să identifice precis și cuprinzător cauza ancorării neclintite a statului moldovenesc în zona stagnării și subdezvoltării. Pe acest motiv nu a fost posibil să fie formulat și aplicat în practică un program de depășire a crizei permanente. Și acest lucru se întâmplă în condițiile când românii dincolo de Prut înregistrează, cu toate problemele inerente unei dezvoltări robuste, cea mai dinamică creștere economică și a nivelului de viață din Europa. Astăzi după toți parametrii de dezvoltare, de la economie la nivelul și standardul de viață, România depășește de câteva ori nivelul Republicii Moldova.
Problema fundamentală a statului moldovenesc în toată perioada independenței a fost lipsa unei coeziuni societale în alegerea modelului de dezvoltare civilizațională. Societatea moldovenească trăiește drama identității difuze, moștenire nedepășită a perioadei coloniale, în care deznaționalizarea prin rusificare a fost suplimentată cu politici de deconstrucție identitară, cu impunerea pentru etnia majoritară a unei identități naționale artificiale moldoveniste pe potriva intereselor cotropitorilor străini. Moldovenismul antiromânesc a devenit principala resursă de mancurtizare a românilor-moldoveni din Basarabia și Transnistria, garantând ruperea acestui teritoriu și etniei majoritare de spațiul său istoric etno-național românesc și incorporarea în imperiul țarist și sovietic.
Politica identitară moștenită de la imperiul colonial
Chiar dacă politic Republica Moldova s-a rupt de imperiul colonial după destrămarea URSS prin obținerea juridică a independenței statale, la nivel de mental colectiv și al identității naționale a etniei majoritare această ruptură nu s-a produs. Toate guvernările din Republica Moldova, în toți peste treizeci de ani ai existenții statului, au fost moldoveniste ca și concept identitar promovat la nivel de politici de stat, replicând cu diversă intensitate politica identitară moștenită de la imperiul colonial. Iar aceasta a însemnat că românii-moldoveni așa și nu au devenit în Republica Moldova stăpâni adevărați în propria casă, continuând să trăiască un fel de complex de inferioritate față de vorbitorii de limbă rusă ca reprezentanți legitimi ai fostei națiuni imperiale dominante în fostul imperiu. Cea mai elocventă dovadă a acestei stări de lucruri este încăpățânarea cu care segmentele alolingve din societatea moldovenească ignoră să însușească limba băștinașilor, în acest fel demonstrând nostalgia după refacerea imperiului în care ei au fost și visează din nou să devină națiune dominantă.
În acest context e bine să ne amintim că realizările culminante ale istoriei noastre naționale s-au produs în momente prielnice de conjunctură internațională prin efortul unor elite vizionare din Moldova, Muntenia și Transilvania, oameni de stat curajoși și patrioți, dar mai înainte de toate „romani”. Astăzi iarăși trăim un moment de conjunctură internațională favorabilă cauzei reîntregirii naționale, când Rusia ostilă unității naționale românești s-a împotmolit în războiul din Ucraina. Ipotetic vorbind, dacă Romania și Republica Moldova ar fi în stare în momentul de față să organizeze referendumuri corecte ținute în ambele state privind restabilirea unității naționale, si validate de comunitatea internațională, Rusia care invocă argumentul referendumului în teritoriile ocupate, Donbas, Luhansk și Crimeea, ar fi în imposibilitatea de a bloca voința românilor de pe ambele maluri ale Prutului. Problema momentului însă constă nu în factorul extern, dar în realitatea că populația Republicii Moldova, care cu toate că vorbește în partea sa majoritară românește, datorita unor particularități istorice, dar și politicilor identitare de stat deficitare, continuă să simtă și să gândească rusește.
Stagnare la puțin peste jumătate din numărul cetățenilor moldoveni
Deocamdată, actuala formulă politică dominantă de la Chișinău și autointitulată „pro-europeană”, cum arată sondajele, stagnează la nivelul de susținere a puțin peste jumătate din numărul cetățenilor moldoveni. Defel întâmplător propaganda și tot arsenalul războiului hibrid al Kremlinului împotriva cursului european al Republicii Moldova este axat pe contrapunerea moldovenismului românismului. Pentru Moscova miza geopolitică în reacapararea Moldovei constă în propaganda și amplificarea moldovenismului antiromânesc în societate, identitatea românească însemnând crahul tuturor speranțelor de a readuce Moldova la est de Prut în „lumea rusă”.
Contracararea politicilor imperialiste ale Kremlinului în Republica Moldova într-un mod firesc țin de evoluția statului moldovenesc în cel de al doilea stat românesc ca identitate națională și alegere de civilizație. Statul Republica Moldova poate deveni unul european doar devenind al doilea stat românesc. În formula identitară moldovenistă Republica Moldova poate fi doar parte a „lumii ruse”, cu toate consecințele civilizaționale ale acestei metamorfoze geopolitice. Însă acest adevăr pare să fie deocamdată neînțeles de actuala guvernare pro-europeană de la Chișinău, care într-un mod inexplicabil continuă să ignore în politicele sale dihotomia identitară moldovenism – românism.
Această dilemă constă în alegerea...
Alături de Chișinău, și Bucureștiul are de gestionat în prezent o enormă dilemă strategică, politică și morală în raport cu Republica Moldova. Această dilemă constă în alegerea între linia politică de azi de așteptare relativ pasivă a momentului când românii-moldoveni la est de Prut își vor asuma în majoritatea sa covârșitoare identitatea românească, linia opusă fiind să contribuie prin politici active la creșterea și consolidarea identității românești a Republicii Moldova. O politică activă a României pe această direcție ar contribui la ruperea cercului vicios în care se consumă de trei decenii societatea moldovenească, incapabilă de una singură să se rupă definitiv de trecutul colonial și de dominația clasei politice puternic erodate și profund corupte.
O politică activă a statului român pe dimensiunea identitară în Moldova la est de Prut ar însemna, în primul rând, asumarea de către politicienii români a datoriei de a explica și a afirma în viziunea partenerilor săi din UE și SUA caracterul românesc al Republicii Moldova, precum și dreptul istoric al românilor de pe ambele maluri ale Prutului la restabilirea unității naționale. Atingerea în problema restabilirii unității naționale românești a unei susțineri consensuale largi în plan internațional, cu siguranță va produce un adevărat cutremur al statului și societății moldovenești, învățate până acum cu duplicitatea, compromisuri false, diverse șmecherii și mici înțelegeri. Astăzi ca niciodată este nevoie de un vizionarism politic pronunțat la București și Chișinău, capabil să salveze definitiv Republica Moldova de aspirațiile revanșarde ale așa zisei lumi ruse și să pună în practică visul românilor de pe ambele maluri ale Prutului privind înfăptuirea unității.
