Anatol Moraru // Nimeni nu s-a ostenit să verifice valoarea pedagogilor din „școlile mai bune”

Ca să vorbim în plinătate despre condiția și problemele cu care se confruntă sistemul de învățământ din R. Moldova am avea nevoie, metaforic vorbind, de cel puțin o mie și una de zile. De unde și ne vom referi doar la lucrurile și situațiile care grevează sincronizarea cu modelele continentale consacrate, scrie Anatol Moraru într-un editorial pentru NordNews.

Nu a fost tăiat, în opinia noastră, ombilicul ce ne leagă de vechiul sistem sovietic, când și învățământul devenise un câmp de competiție cu imperialismul mondial. Finalitatea studiilor, începând cu clasa întâi și până într-a zecea, însemna să cultivăm oameni multilateral dezvoltați, adică personaje în stare să cunoască în aceeași măsură toate materiile importante de la fizică, chimie, astronomie, până la muzică, limbă și literatură română, etc. Astăzi lucrăm în același șantier, fără a dori să împărtășim pragmatismul ca filozofie, să revizuim politicile educaționale și lucrăm pentru „lumea nouă”, care cere și mult altceva.

Apoi, s-a instaurat la noi un trend delicat: acceptăm fără temeri orice modă sau experiență occidentală sau transatlantică fără a pregăti fundamente. Astfel am semnat într-o veselie Tratatul de la Bologna, pe când bibliotecile gimnaziale și liceale nu aveau în fonduri măcar operele scriitorilor din listele obligatorii. Pe urmă, a venit reforma cu „optimizarea”, adică transportarea învățăceilor din instituții școlare cu număr mic de elevi spre licee cu condiții mai bune pentru studii de calitate. Nimeni însă nu s-a ostenit să verifice valoarea pedagogilor din „școlile mai bune”, poate chiar nu excelau comparativ cu dascălii din „școlile fără perspectivă”.

De ani de zile nu se reușește depășirea deficitului de peste 2000 de pedagogi stringent necesari bunei funcționări a sistemului. Trebuie să recunoaștem că statul se străduiește să dea sume semnificative pentru tinerii specialiști care ar decide să meargă să activeze în instituțiile rurale sau în cele din oraș, dar situația nu s-a schimbat, din păcate, magistral. Tinerii preferă sa facă altceva decât luminarea de conștiințe. Mai mult, dacă ar fi concediați (aici și acum) pedagogii pensionari, atunci sistemul ar rămâne, în mare parte, dezgolit.

E bine că s-a făcut ordine la examenele de BAC, or, știa toată lumea că se copia în draci. Pe de altă parte, ne-am trezit cu un paradox: în fiece an, mii de pedagogi susțin grade didactice și avem în republică o armată întreagă de pedagogi galonați, dar care, iată, nu reușesc să pregătească temeinic timp de 12 ani(!?) discipolii pentru susținerea cu succes a BAC –ului. De unde și cele peste 30 de instituții de învățământ superior (prea multe, e adevărat, pentru această palmă de pământ) cad în fiecare vară în isterie în perioada de admitere, or, nu au suficienți candidați. Totodată, pentru mulți tineri, facultatea nu a devenit o prioritate, întrucât statul nu a reușit ca studiile superioare + masteratul + doctoratul să devină lifturi sociale. Altfel spus, dacă nu va exista o motivație (socială, economică, politică) serioasă, situația nu are cum să se schimbe radical. E și de înțeles de ce aceștia preferă să plece într-un număr mare în Occident și să se realizeze beneficiind de resurse monetare incomparabile cu cele autohtone.

O problemă care nu poate fi neglijată nicidecum este cea a manualelor. Observăm că practic se produc aceleași echipe de autori (nu vreau să vorbesc neapărat de o „mafie a manualelor”), deși de ani de zile se insistă pe participarea nemijlocită a dascălilor consacrați la elaborarea unor manuale adecvate. La fel, nu se admite (nici măcar ca idee) elaborarea și editarea de manuale alternative. Ne bucură că de problema manualelor se arată tot mai preocupată actuala echipă a MEC-ului.

Benefică pentru funcționarea sistemului este implicarea României (să nu uităm că aproape o mie de școli și grădinițe au foste reparate din banii oferiți de guvernul de la București) și a Uniunii Europene prin proiectele sale. Ne place că Ministerul Educației și Cercetării a avut fericita idee să contracteze un împrumut de 25 milioane de euro pentru proiectul „Învățământul superior din R. Moldova” prin intermediul căruia șapte universități și șase colegii vor putea să-și modernizeze substanțial infrastructura didactică.

Pare îmbucurătoare intenția declarată a ministerului de resort de a digitaliza procesul didactic și de a salva pe profesor de teancurile de rapoarte și dări dea seamă pe care trebuie să le caligrafieze obligatoriu.

Cum ar putea fi schimbată în bine situația din sistemul de învățământ din R. Moldova? Cea mai la îndemână soluție pare a fi simplă de tot: să fie alocate resurse financiare considerabile pentru salarii, burse, infrastructură, dar nu cred că numai asta ar fi suficient, pentru că vorbim despre o mașinărie cu multe imprevizibile. Astfel că mă și opresc aici în speranța că această modestă intervenție ar fi în măsură să declanșeze o discuție eficientă despre problemele care blochează ieșirea din labirint.

În rest, îmi place foarte tare să fiu profesor…