Agricultorii pot cere finanțare pentru prevenirea eroziunilor și fertilitatea solului
.jpg)
.jpg)
Subvențiile în avans vor fi acordate pentru proiectele investiționale de efectuare destinate lucrărilor de ameliorare și protecție a solului, prevenirea și combaterea eroziunii, conservarea și sporirea fertilității solurilor pe terenurile agricole.
Solicitant de subvenții poate fi persoana juridică/fizică sau unitatea administrativ teritorială de nivelul întâi, care deține teren în proprietate, posesie sau folosință.
Plățile vor fi efectuate în două tranșe. Potrivit AIPA, „prima tranșă constituie 70% din valoarea subvenției, care va fi achitată în condiția prezentării dovezilor cofinanțării din partea beneficiarului în proporție de cel puțin 20%, din valoarea proiectului investițional. A doua tranșă presupune 30% din valoarea subvenției, care se va efectua la darea în exploatare a obiectului investiției și prezentarea actelor confirmative”.
Cererile urmează să fie depuse până pe 25 aprilie la serviciul teritorial al Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, din aria în care solicitantul va efectua investiția. Pachetul de documente necesare poate fi accesat pe pagina AIPA.

