Agențiile imobiliare cer clarificări în noua lege despre activitatea agenților imobiliari

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Social
Reprezentanții companiilor imobiliare afirmă că rolul agențiilor imobiliare nu este clar definit în proiectul de lege privind activitatea agenților imobiliari, supus consultări publice.
15.4.2025 19:10
15.4.2025 19:10
Deschide md
Social

În realitate, contractele se semnează între agenții economici și dezvoltatori, nu cu agenții individuali, iar agenția poartă o responsabilitate fiscală și juridică pentru agenții săi. Ca în majoritatea țărilor europene, agentul trebuie să lucreze prin agenție sau broker, iar excluderea acestei obligații poate duce la haos și lipsa de control, afirmă membrii companiilor imobiliare, transmite IPN.

Reprezentantul Uniunii Agențiilor Imobiliare, Andrian Toderașcu, consideră că este necesară o reglementare mai clară la contractul de comision. Uniunea propune modelul de contract de colaborare pe comision, fără obligativitatea de reținere a contribuțiilor sociale de către agenții. La fel, susține că, în practică, agențiile nu pot deduce TVA, iar agenții – persoane fizice, ajung să suporte o povară fiscală dublă. Respectiv, e nevoie de un regim mai simplu și echitabil.

Reprezentanții agențiilor imobiliare s-au interesat dacă poate fi introdusă în proiectul legislativ noțiunea de „agent stagiar”, care să poată activa timp de 3 luni, sub supravegherea unui agent imobiliar, deoarece până a obține instruirea și certificatul de agent imobiliar, acesta să cunoască dacă se regăsește sau nu în activitate.

Eugen Țurcan, președintele APAIM, a remarcat că un agent imobiliar certificat este obligat la semnarea contractului să indice unde se adresează clientul în cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile contractului.

Participanții la dezbateri au mai spus că e nevoie de prevăzut o sancțiune aparte pentru cei care practică activitatea de agent imobiliar ilicit.

Proiectul de lege privind activitatea agenților imobiliari a fost elaborat de un grup de deputați din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate” și are drept scop asigurarea transparenței și protecției consumatorilor, în contextul dezvoltării pieței imobiliare în Republica Moldova.

„Atât noi, cât și industria din domeniu își dorește să avem transparență mai multă și corectitudine. Nu ne dorim să birocratizăm activitatea. E clar că este un proces de certificare, un proces de retragere, dar nu vrea să adăugăm mai multe elemente sau bariere”, a accentuat președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Radu Marian.

Astfel, în legislație vor fi stabilite condiții clare de acces la profesie. Mai exact, agenții imobiliari vor fi obligați să obțină un certificat de competență profesională, care va fi emis de o instituție de învățământ acreditată. În acest sens, va fi creat modulul „Agenți imobiliari”, integrat într-un sistem informațional administrat de Agenția Geodezie, Cartografie și Cadastru. Pentru a primi certificatul de agent imobiliar, persoana va trebui să întrunească cumulativ mai multe condiții, – studii superioare sau medii speciale, lipsa de antecedente penale nestinse pentru infracțiuni contra patrimoniului sau infracțiuni economice.

Totodată, agenții imobiliari vor fi obligați să încheie contracte scrise cu clienții, în care vor fi specificate drepturile și obligațiile ambelor părți. Pentru a asigura respectarea drepturilor consumatorilor, vor fi interzise practicile comerciale incorecte, cum ar fi publicitatea înșelătoare sau aplicarea de comisioane ascunse. Documentul stabilește și entitățile publice abilitate cu funcții de supraveghere și control al activității agenților imobiliari. Este vorba despre Serviciul Fiscal de Stat, Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, Consiliul Concurenței și Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor.

Autorii mai propun un mecanism de prevenire a încălcărilor, precum și sancțiuni pentru agenții imobiliari care nu respectă legislația. Totodată, se propune completarea Codului contravențional cu o prevedere care se referă la încălcarea obligațiilor privind exercitarea activității de agent imobiliar. De exemplu, desfășurarea acestei activități fără încheierea unui contract scris cu clientul va fi sancționată cu amendă de până la 20 000 de lei pentru persoanele fizice. Iar persoanele juridice ar putea fi amendate cu 20 000 de lei până la 40 000 de lei, cu privarea de a desfășura activități în domeniul intermedierii imobiliare pe o perioadă de la jumătate de an la un an.

Cuvinte cheie:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Distribuie articolul:
Fii la curent cu ultimile știri pe pagina noastră de Telegram
Abonează-te la
Deschide.md