40 de șefi de stat și de guvern sunt așteptați la redeschiderea Catedralei Notre-Dame din Paris. Când va fi permis accesul publicului
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski nu a răspuns încă invitaţiei adresate de Palatul Elysée, transmite Digi24.ro.
În schimb, numeroşi lideri europeni şi-au confirmat prezenţa: preşedintele german Frank-Walter Steinmeier, preşedintele italian Sergio Mattarella, dar şi preşedinţii polonez Andrzej Duda, croat Zoran Milanović, bulgar Rumen Radev, estonian Alar Karis, finlandez Alexander Stubb şi lituanian Gitanas Nauseda.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, este de asemenea aşteptată să participe la festivităţi.
Printre capetele încoronate invitate se numără cuplul regal belgian, Philippe şi Mathilde, precum şi prinţul Albert de Monaco.
Prim-ministrul Armeniei, Nikol Paşinian, şi preşedinta Georgiei, Salome Zurabişvili, vor fi, de asemenea, prezenţi, alături de premierul Serbiei, Milo Vučević, şi de preşedinta Kosovo,Vjosa Osmani.
Mai mulţi lideri africani vor călători pentru acest eveniment planetar, printre aceştia numărându-se preşedintele Republicii Congo, Denis Sassou Nguesso, preşedintele Republicii Democratice Congo, Felix Tshisekedi, gabonezul Brice Oligui Nguema şi togolezul Faure Gnassingbé. Actualul preşedinte american, Joe Biden, va fi reprezentat de soţia sa, Jill Biden.
Un mesaj trimis de papa Francisc către arhiepiscopul Parisului şi „adresat francezilor” va fi citit „la începutul ceremoniei” de redeschidere a catedralei Notre-Dame sâmbătă, a anunţat joi rectorul catedralei, Olivier Ribadeau-Dumas.
Papa, care a declinat invitaţia lansată de Franţa anul trecut, nu va participa la ceremoniile de redeschidere de sâmbătă şi duminică, însă va efectua o vizită în Corsica, la Ajaccio, pe 15 decembrie.
Prima sa vizită pe insula mediteraneană franceză, cu o puternică tradiţie catolică, va avea loc cu ocazia unui congres despre religiozitate în regiunea mediteraneană. În faţa surprizei provocate de această decizie, mai mulţi episcopi francezi au vorbit despre ataşamentul papei faţă de „periferii” şi despre constrângerile sale de program la Roma.
„Vedeta redeschiderii catedralei Notre-Dame din Paris este Notre-Dame însăşi”, iar papa Francisc nu a dorit „să deturneze atenţia de la ea cu această ocazie”, a declarat preşedintele Conferinţei Episcopilor din Franţa, Monseniorul Eric de Moulins-Beaufort.
Papa argentinian, care va împlini 88 de ani la două zile după vizita sa în Corsica, va rosti două discursuri şi va prezida o liturghie în cursul după-amiezii, înainte de a se întâlni cu preşedintele francez Emmanuel Macron.
De la începutul pontificatului său în 2013, suveranul pontif s-a deplasat de două ori pe teritoriul francez: la Strasbourg (nord-est) în 2014 şi la Marsilia (sud-est) în septembrie 2023, însă nu a efectuat niciodată o vizită de stat în Franţa.
La Notre-Dame, devastată de un incendiu pe 15 aprilie 2019, papa va fi reprezentat de nunţiul apostolic în Franţa, Monseniorul Celestino Migliore, a precizat Monseniorul Ribadeau-Dumas în cadrul unei conferinţe de presă.