Zelenski: SUA trebuie să „convingă” Rusia să accepte o încetare a focului


'Statele Unite trebuie să convingă Rusia să facă acest lucru', a declarat Zelenski în cadrul discursului său zilnic transmis pe rețelele de socializare, adăugând că Ucraina vede într-o manieră 'pozitivă' această propunere de armistițiu.
'Ucraina acceptă această propunere. (...) Suntem pregătiți să luăm o astfel de măsură', a adăugat el.
După această reuniune la Jeddah între reprezentanții ucraineni și americani, Statele Unite 'înțeleg argumentele noastre, percep propunerile noastre', a continuat Zelenski, care i-a mulțumit lui Donald Trump pentru 'conversația constructivă' dintre echipele celor două țări.
'Ucraina este pregătită pentru pace. Rusia trebuie să arate dacă este pregătită să pună capăt războiului sau să-l continue', a spus Zelenski.
Șeful administrației prezidențiale ucrainene, Andrii Iermak, care a participat la negocierile de la Jeddah, a vorbit și el despre o reuniune 'constructivă'.
Ucraina a fost de acord să accepte o încetare imediată a focului de 30 de zile în conflictul cu Rusia în timpul discuțiilor cu oficialii americani în Arabia Saudită, au afirmat țările într-o declarație comună, notează Reuters și Agerpres.

