Vom avea energie electrică suficientă în ianuarie 2025. De unde va suplini Energocom necesarul de consum
Astfel, se preconizează că centralele termice din Chișinău și Bălți vor genera peste 127 mii MWh (ceea ce constituie circa 28% din consum),
în timp ce 46 mii MWh ar urma să constituie energie regenerabilă (atât de la instalațiile care au tarif fix stabilit de ANRE, cât și cele de pe piața liberă), însumat reprezentând aproximativ 10%.
Sursele de energie regenerabile însă depind de condițiile meteo și nu pot fi contabilizate ca surse sigure și continue.
Restul 62% vor reprezenta importuri din România, dintre care cea mai mare parte va fi energia cumpărată pe bursa română OPCOM. De pe OPCOM urmează să fie achiziționați peste 178 mii de MWh (echivalentul a 39% din necesar), iar în baza contractelor bilaterale - alți 105 mii MWh (23%).
Energocom a căutat cele mai optime contracte pentru consumatorii Republicii Moldova, luând în calcul consumul diferit pentru zi/ noapte, zi lucrătoare/ zi de odihnă, precum și ținând cont de ofertele de prețuri.
Energocom va lucra în colaborare cu operatorii sistemelor de transport din România și Republica Moldova pentru a face posibil ca angajamentele contractuale să fie realizate. De menționat că, actualmente, importurile din România sunt dependente de capacitatea comercială alocată la hotar.