Vitalie VOVC // Gelatina din instalaţie
Dar în loc de clarviziune, curaj și tenacitate, așa numitul „occident colectiv” a contemplat cum mor oameni nevinovați, cum sunt rase de pe fața pământului localități întregi, cum putler a extins războiul și în alte regiuni, cum le aduce războiul chiar la ei în casă...
Dar vom reveni în Republica Moldova. Vă promiteam săptămâna trecută să vă scriu despre cea mai mare dezamăgire a mea pe urma ultimului scrutin prezidențial. Vom vorbi astăzi puțin despre Unire și, mai ales, despre unii din „unioniști”.
MAI ESTE POSIBILĂ UNIREA?
Înainte de a trece la melițatul „unioniștilor”, se cuvine a aduce un răspuns clar și răspicat la întrebarea de mai sus. Să știți, dragii mei, că orice nu vi s-ar spune astăzi de la microfoane oficiale, prin emisiuni și articole de presă, în cadrul discuțiilor neoficiale (poate cele mai eficiente canale: știți?: din alea în care ți se face o mare confidență, în care vi se comunică informații „secrete” și „insaiduri” pe care nu le poți comunica oficial), oricât de mult nu ar încerca politicieni, funcționari și „experți” să vă convingă de contrariu, Unirea nu doar că este mai posibilă ca oricând, dar rămâne cea mai simplă și sigură opțiune pentru a securiza o considerabilă zonă în acest spațiu geografic. Și să mai știți că înfăptuirea Unirii depinde numai și numai de voința celor două state și a poporului român. De ce e nevoie pentru a o înfăptui? Doar două lucruri: voință și credință! Fidelitate propriilor idealuri!
UNIREA ORI INTEGRAREA EUROPEANĂ?
Acel, care a inventat să opună aceste două opțiuni, este un tip genial. Un mare potlogar, dar, fară îndoială, foarte inteligent. Și cum în ultimii ani tot geniul malefic doar de la răsărit ne vine, nu voi ezita în a afirma că acest potlogar, atins de geniu, lucrează după zidurile Kremlinului de la moscova. Adevărul e că nu există contradicții majore între aceste două opțiuni, cu excepția faptului că Unirea ne pune cu adevărat la adăpost și din punct de vedere militar, UE fiind doar o formațiune politică și economică. Dar, până la urmă, și Unirea, și UE ne rup din spațiul troglodit al dictaturii putleriste și ne apropie mai mult de o zonă a libertății și civilizației europene.
Putem deci deduce că a fi unionist înseamnă automat a fi pro-european? Iată-ne ajunși și la subiectul major al ediției de astăzi:
TRĂDAREA „UNIONIŞTILOR”
Fiecare din noi cunoaște renumita zicală: „fiecare popor își merită conducătorii”. Nu vom insista inutil asupra unor banalități, dar întotdeauna am considerat că multe din nenorocirile și hibele noastre, inclusiv cele mai prozaice, precum ar fi nivelul de viață, sau ceva mai complexe, precum ar fi corupția, țin de grave probleme ontologice. Să știți că nu mă refer la faimoasa dilemă identitară, ci la ceva încă și mai primordial: atunci când un popor își uită cu atâta ușurință trecutul, când își tratează ascendența cu atâta frivolitate, când se face a uita cine i-au fost călăii și ce forțe malefice i-au decimat neamul, el nu poate spera la un prezent onorabil și cu atât mai puțin la un viitor prosper.
Aici, cititorul avizat și multilateral dezvoltat, deci puțin cinic, ar începe a căsca a plictiseală, deși nu ar trebui, căci cele relatete mai sus sunt purul adevăr.
La începutul campaniei electorale oficiale scriam pe rețele că ar trebui să ne așteptăm la scenarii de genul „Roșca 2”. La multe mă puteam aștepta, dar la o campanie într-atât de asiduă și tenace din partea unor indivizi, care s-au denumit „unioniști” împotriva candidatului Maia Sandu nu m-aș fi așteptat.
Se știe că unioniștilor aprigi niciodată nu le-a fost pe plac Maia Sandu, iar supărările s-au tot acumulat de-a lungul anilor. Nu vom insista asupra lor. Însă una e să fii supărat pe un politician, cu treabă sau fără, și alta e să uiți cu desăvârșire propriul ideal și să-ți slujești în exclusivitate ura. Chestia e că acești „unioniști” au dat dovadă de un zel nemaivăzut până acum, luptând împotriva Maiei Sandu mai aprig decât au luptat vreodată pentru... Unire! Iar unii au ajuns până la apeluri directe pentru a-l vota pe Stoianoglo!
Acum vă las să decideți ce fel de „unioniști” sunt ăștia, care cheamă să se voteze pentru un candidat care a avut drept siglă steaua roșie NKVD-istă, aceeași pe care au purtat-o călăii buneilor și străbuneilor noștri.
Deși... cândva demult, cam cu 100 de ani în urmă, au mai existat așa un soi de „unioniști” români. Stalin îi adunase pe cei mai mulți în Komintern. Și ei visau la o Românie re-unită, dar în componența URSS-ului.
Un fel de RSSR.
Știți ce au pățit? Stalin i-a împușcat pe toți! Pariez că acei care au tras în ei purtau, toți, steluțe roșii în frunte, precum Stoianoglo.
