VIDEO // Pe urmele poetului. 90 de ani de la nașterea lui Grigore Vieru

„Vom recăpăta, totuna, mai devreme sau mai târziu, dreptul la limba română și la alfabetul nostru. Se va recunoaște identitatea celor două limbi”, a declarat Grigore Vieru, la Marea Adunarea Națională de pe 27 august 1989.

Timpul parcă s-a oprit în loc, la Pererâta. Totul vorbește despre copilăria poetului: fotografiile, manuscrisele, cărțile. Tavanul și pereții din Casa Mare, zugrăviți demult de mama Eudochia, amintesc de ce a fost aici, odată, transmite NordNews.

„El rămânea singur în c asă, se urca pe cuptor pe ferestruica de pe cuptor, privea afară și dacă se auzea vreun zgomot în jurul casei, spunea că închidea ochii și imagina repede pe mama și spunea: „Vino, tu Vino, tu nu te domnul te du”. Deci, asta a fost ca prima poezie pe care a scris-o, din frică și singurătate”, menționează Corina Ciobanu, ghid, Casa Muzeu „Grigore Vieru”.

Grigore Vieru rămâne un reper în istoria luptei pentru independență, limba română și alfabetul latin. În 1989, s-a aflat printre organizatorii Marilor Adunări Naționale, evenimente ce a unit sute de mii de oameni sub idealul libertății și identității românești.

„El a depus un efort colosal când s-a implicat în mișcarea de eliberare a conștiinței naționale, începând cu anii 89 până în 91. Deci, la proclamarea independenței Republicii Moldova, proclamarea limbii române ca limbă de stat. Ne-a trezit în suflet dorința de a ne cunoaște rădăcinile, de unde pornim, cine suntem”, adaugă Corina Ciobanu, ghid, Casa Muzeu „Grigore Vieru”.

Puțini au mai rămas dintre cei care l-au cunoscut bine și au amintiri cu Grigore Vieru. Nea Victor Guțu, vecin și prieten al poetului, nu poate uita copilăria grea din anii celui de-al Doilea Război Mondial.

„Vine acasă vesel, direct la mine și nu a mai trecut pe acasă. Așa lui îi ziceau: „Grișa”, el îmi zicea „Vichea”. „– Vichea, știi ce? S-a deschis școala. – De unde știi? – Eu am fost și la școală! – În a câta te-ai dus? Că nu ai terminat clasa întâi. – În clasa a doua. Pe ai voștri în a treia, dar dacă vrei, hai cu mine”. Căci noi prieteni eram. „Hai că mă duc și eu cu tine”, spune Victor Guțu, prieten al poetului Grigore Vieru.

„Pe când eram eu mică, în 1973, a venit dumnealui la grădiniță, înainte de a ne duce la școală, tuturor copiilor le-au fost cadonate „Albinuțe”, cu autografe și azi se mai păstrează. Dumnealui a fost un poet sărac. Pe timpuri, se spunea că avea o lupă și mărea bucata de pâine, cât îi trebuia. A început a scri din frică, fiind singur acasă”, menționează Vladlena Ciuntu, locuitoare a s. Pererâta.

Prin felul în care a scris și a trăit, Grigore Vieru ne-a adus pe toți într-o singură simțire… românescă.

„Cred că a fost marele noroc al literaturii românești care s-a scris aici. Printr-o asemenea figură ziceam o poezie, acesta e marele merit, a menținut vie, ceea ce am numi noi, metaforic vorbind, flacăra sau simțul românismului”, Anatol Moraru, scriitor.

Poetul s-a stins din viață pe 18 ianuarie 2009, în urma unui accident rutier și a rămas în memoria noastră ca unul dintre cei mai mari oameni de cultură pe care i-am avut.

„Dispariția unui mare creator întotdeauna creează o breșă în trupul unei literaturi. Grigore Vieru este un mare poet, dar și un promotor al idealurilor culturale naționale. Aici, în Republica Moldova, poeziile lui au animat, așa cum bine știm, mulțimile, pot să spun, spiritul ăla de revoltă și de regăsire a identității românești a culturii autentice”, spune Vitalie Ciobanu, scriitor.

Numele lui Grigore Vieru îl poartă câteva școli din R. Moldova și un bulevard din Chișinău.