Vânzarea Portului Internațional Giurgiulești // Guvernul vine cu unele precizări


Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, responsabil de acest domeniu, a ținut să sublinieze că vânzarea se referă doar la Portul Internațional Liber, dar nu și la Portul de Pasageri și Mărfuri, care se află tot la Giurgiulești.
„Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a anunțat decizia de a atrage un investitor strategic pentru gestionarea Portului, prin vânzarea companiei care deține drepturile de administrare. În acest sens, Guvernul, împreună cu BERD, se va asigura că procesul de identificare a unui investitor strategic se desfășoară conform legislației și în interes național.
Reamintim că, tot la Giurgiulești, în apropierea PILG, funcționează Portul de Pasageri și Mărfuri - port gestionat de o companie de stat și care nu poate și nu este supus niciunei vânzări sau tranzacționări”, se menționează într-un comunicat al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
Menționăm, că la 29 decembrie 2004, Guvernul Republicii Moldova de la acea vreme a semnat un Acord de investiții „Cu privire la Portul Internațional Liber Giurgiulești”. Astfel, terenurile au fost date în arendă unor companii private pentru 99 de ani, iar Portul Internațional, care urma să fie construit de acele companii, a fost oferit în gestiunea acestora pentru 25 de ani.
În prezent, compania privată „Danube Logistic” SRL, gestionarul Portului Internațional Liber Giurgiulești, este în proprietatea BERD.
Deschide și Începe licitația de vânzare a Portului Giurgiulești. Guvernul României a anunțat că vrea să-l cumpere

