Un nou atac masiv al rușilor asupra Ucrainei. Apărarea aeriană ucraineană a doborât 87 de drone


Rușii au efectuat și zeci de atacuri împotriva poziţiilor ucrainene de-a lungul întregului front, pe fondul zvonurilor despre întreruperea ajutorului militar acordat Ucrainei de către Statelor Unite, informează Digi24.ro cu referire la EFE și Agerpres.
Dronele ruseşti au provocat pagube materiale în regiunile ucrainene Odesa, Kiev, Poltava şi Harkov.
Potrivit Statului Major de la Kiev, Rusia a lansat 34 de atacuri împotriva apărării ucrainene pe axa Pokrovsk din regiunea Doneţk, situată în estul Ucrainei. Forţele ruse au lansat, de asemenea, 29 de atacuri în regiunea Kursk a Federaţiei Ruse, de unde urmăresc să expulzeze trupele ucrainene care ocupă o parte a teritoriului.
Şapte civili ucraineni au fost ucişi în regiunea Doneţk în ultimele 24 de ore din cauza atacurilor ruseşti, iar alţi doi au fost ucişi în zona regiunii Herson controlată de Kiev.
Din cele 160 de drone, apărarea ucraineană a reuşit să intercepteze 87 de drone kamikaze Shahed şi alte modele. Dronele ruseşti au provocat pagube materiale în regiunile ucrainene Odesa, Kiev, Poltava şi Harkov.
„Nu există nicio decizie”
Ofensiva rusă şi atacurile din ariergardă continuă pe fondul zvonurilor despre întreruperea fluxului de arme din SUA către Ucraina. „După informaţiile mele, livrările de arme care urmau să fie vândute au fost întrerupte. Companiile care trebuiau să transfere aceste arme aşteaptă pentru că nu există nicio decizie", a declarat deputatul ucrainean Roman Kostenko într-un interviu pe un canal popular de YouTube.
Aceste afirmaţii au fost ulterior respinse de deputata ucraineană Oleksandra Ustinova, consilier în cadrul Ministerului Apărării. „Statele Unite nu au oprit vânzarea de arme către Ucraina", a scris ea pe Facebook.
Din Statele Unite, liderul majorităţii republicane în Congres, Mike Johnson, a declarat, întrebat despre posibilitatea aprobării unei noi legi de sprijinire a Ucrainei, că nu există niciun interes în acest sens. Johnson a insistat asupra mesajului preşedintelui Donald Trump că războiul trebuie să se încheie cât mai curând posibil.
Donald Trump şi alţi membri ai administraţiei americane l-au criticat în mod repetat pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în ultimele zile şi l-au îndemnat să îşi tempereze răspunsurile la atacurile preşedintelui american dacă doreşte să primească în continuare sprijin din partea Washingtonului.

