„Un impact drastic asupra UE.” Avertisment dur al premierului slovac, după ce Kievul a oprit tranzitul gazelor rusești prin Ucraina

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Внешние
Prim-ministrul slovac Robert Fico, a cărui ţară este foarte dependentă de aprovizionarea cu gaz rusesc, a avertizat miercuri asupra consecinţelor grave pe care le va avea, potrivit lui, încetarea acestui tranzit.
1.1.2025 20:09
1.1.2025 20:11
Deschide md
Внешние

„Oprirea tranzitului de gaz via Ucraina va avea un impact drastic asupra noastră, a tuturor, în UE, nu doar asupra Federaţiei Ruse”, a afirmat el într-o postare video pe Facebook, scrie Digi24.ro.

Pe de altă parte, ministrul polonez de Externe, Radoslaw Sikorski, a salutat încetarea tranzitului gazului rusesc prin Ucraina, considerând-o „nouă victorie” contra Moscovei, transmite AFP, potrivit Agerpres.  

Kievul şi Moscova au confirmat miercuri, în două comunicate distincte, că livrările de gaz rusesc spre Europa via Ucraina au încetat definitiv miercuri dimineaţă, după expirarea contractului pe 5 ani semnat între cele două părţi la sfârşitul lui 2029. Tăierea capacităţii Rusiei de a exporta direct gaz spre UE este „o nouă victorie după extinderea NATO cu Finlanda şi Suedia”, a scris Sikorski pe reţeaua X.

Potrivit ministrului polonez, anterior Rusia „a cheltuit miliarde pentru a construi Nord Stream spre a ocoli Ucraina şi a şantaja Europa de Est cu ameninţarea întreruperii livrărilor sale de gaz”.

„Am oprit tranzitul gazului rusesc. Acesta este un eveniment istoric”, a declarat într-un comunicat ministrul ucrainean al energiei, Gherman Galuşcenko, potrivit căruia „Rusia pierde astfel pieţe şi va suferi pierderi financiare”.

La rândul său, Gazprom a transmis că, „din cauza refuzului repetat şi clar exprimat al părţii ucrainene de a reînnoi aceste acorduri, Gazprom a fost privat de capacitatea tehnică şi legală de a livra gaz via teritoriul Ucrainei de la 1 ianuarie 2025”.

„Cu începere de la ora 08:00 a Moscovei, livrarea de gaz rusesc pentru transportul via teritoriul Ucrainei nu se mai realizează”, adaugă Gazprom. În acest context tensionat, preţul gazului european a atins marţi pragul simbolic de 50 euro/MWh, o premieră după mai bine de un an.

Odată cu încetarea acestui tranzit şi după mai bine de doi ani de la sabotarea gazoductelor Nord Stream din Marea Baltică, Europa nu va mai fi aprovizionată cu gaz rusesc decât prin TurkStream - prin Marea Neagră - şi prelungirea acestuia, Balkan Stream. Ea importă însă cantităţi importante de gaz natural lichefiat (GNL) rusesc.

Ключевые слова:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Поделитесь статьей:
Будьте в курсе последних новостей на нашей странице в Telegram
Подпишитесь на
Deschide.md