Un grup de deputați din Estonia vin la Chișinău. Agenda vizitei
Deputații estonieni se vor întâlni cu președintele Parlamentului, Igor Grosu. La fel, oficialii au planificate discuții cu președinta Comisiei politică externă și integrare europeană, Ina Coșeru, și cu președintele Grupului de prietenie Republica Moldova – Republica Estonia, Andrian Cheptonar.
La Guvern, deputații din cadrul Riigikogu se vor întâlni cu viceprim-ministrul, Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, și cu șeful Biroului politici de reintegrare, Alin Gvidiani. Oficialii mai au planificate discuții cu șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Jānis Mažeiks.
Discuțiile abordate în cadrul vizitei se vor referi la oportunitățile de intensificare a colaborării dintre legislativul Republicii Moldova și al Estoniei, precum și la parcursul european al statului nostru.