Un bărbat din Căușeni a ars de viu în propria locuință
Potrivit IGSU, în jurul orei 21:30, autoritățile au fost alertate, precum că un apartament din oraș este cuprins de flăcări. Imediat, la fața locului s-a deplasat o echipă de pompieri.
Ajunși, aceștia au stabilit că că flăcările au cuprins mai multe bunuri materiale din interiorului unei odăi. În timpul intervenției, salvatorii au depistat cadavrul carbonizat al proprietarului locuinței în vârstă de 60 de ani.
Pentru a evita intoxicarea altor locatari, pompierii au evacuat din scara blocului 12 persoane, inclusiv 5 minori. Incendiul a fost lichidat în jurul orei 23:09.
Potrivit cercetărilor preliminare, s-a stabilit că incendiul ar fi izbucnit din cauza nerespectării regulilor de exploatare a unei plăpumi electrice.
Un alt caz, unde încălcarea regulilor antiincendiare a provocat intoxicarea unei persoane cu monoxid de carbon, a fost raportat în dimineața zilei de 11 decembrie într-o gospodărie din municipiul Comrat. Aici, o femeie de 70 de ani a suferit intoxicații cu produsele de ardere, emanate de la soba de încălzit.
Ca urmare, femeia a fost preluată de medici și transportată la spitalul raional pentru investigații și îngrijiri medicale de rigoare.