Tiraspolul cere Chișinăului să renunțe la proiectul care prevede condamnarea separatismului: Vor fi adoptate măsuri de răspuns

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Приднестровье
28.12.2022 7:54
Igor Liubec
Приднестровье

Deputații așa-zisului Soviet Suprem de la Tiraspol au decis să se adreseze Parlamentului R.Moldova cu solicitarea de a nu vota în lectura finală proiectul de lege care are scopul de a îmbunătăți cadrul normativ în domeniul securității statului. Mai exact, este vorba de un proiect de amendare a Codului Penal care prevede includerea unei noi componente de infracțiune, și anume „acțiunile săvârșite cu scopul de a separa o parte din teritoriul Republicii Moldova”, precum și „distribuirea informațiilor care incită la astfel de acțiuni”.

Transnistrenii susțin că noile prevederi, în cazul în care vor fi aprobate în lectura finală, vor fi îndreptate împotriva „reprezentanților organelor de drept” și „instituțiilor statului” din regiune.

Sperăm că această lege nu va fi adoptată în a doua lectură”, a declarat așa-zisul vicepreședinte al Sovietului Suprem, Galina Antiufeeva.

Totodată, Tiraspolul amenință cu adoptarea unor măsuri de răspuns în cazul în care Codul Penal al R.Moldova va fi modificat.

Vor fi adoptate măsuri de răspuns pentru a proteja drepturile cetățenilor noștri”, a adăugat ea.

Pretinsul „ministru de externe” din regiune, Vitali Ignatiev, a anunțat că deja s-a adresat viceprim-ministrului pentru Reintegrare, leg Serebrian, solicitând explicații.

Am cerut de la R.Moldova o explicație exhaustivă asupra acestor modificări ale Codului Penal care pot fi adoptate. Pentru noi, ele reprezintă o amenințare foarte serioasă la adresa păcii, securității și procesului de negocieri”, a spus Ignatiev.

Amintim că proiectul de lege care a nemulțumit separatiștii are scopul de a îmbunătăți cadrul normativ în domeniul securității statului. În acest sens, autoritățile constituționale au propus noi măsuri pentru combaterea riscurilor și amenințărilor, generate de acțiunile informativ subversive ale serviciilor speciale străine în raport cu Republica Moldova.

Documentul prevede completarea Codului penal cu noțiuni, care incriminează faptele conexe infracțiunilor de spionaj și de trădare de patrie. Astfel, va fi sancționată penal inițierea, organizarea sau constituirea pe teritoriul țării noastre a structurilor informative ilegale. Totodată, vor fi trase la răspundere penală persoanele care vor instiga alte persoane să comită acțiuni care dăunează suveranității, independenței, inviolabilității teritoriale, securității statului sau capacității de apărare a Republicii Moldova.

Codul penal va mai fi completat cu o nouă componentă de infracțiune, și anume acțiunile săvârșite cu scopul de a separa o parte din teritoriul Republicii Moldova, precum și distribuirea informațiilor care incită la astfel de acțiuni.

Ключевые слова:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Поделитесь статьей:
Будьте в курсе последних новостей на нашей странице в Telegram
Подпишитесь на
Deschide.md