Tik Tok se va închide definitiv în SUA dacă Guvernul nu intervine. Soarta aplicației, în mâna administrației Trump
Curtea Supremă a SUS s-a pronunțat împotriva TIK TOK în contestarea unei legi federale care impune ca aplicația să fie vândută de compania chineză care dețină platforma utilizată de 170 de milioane de persoane în SUA, scrie Digi24.RO.
Mai exact, legea face referire la faptul că aplicația ar putea fi închisă în temeiul legii federale. Este vorba despre legea privind protecția americanilor împotriva aplicațiilor controlate de adversari străini.
Ce se va întâmpla în continuare
Dacă interdicția Tik Tok va intra în vigoare în această duminică, atunci va fi ilegale ca magazinele de aplicații precum cele operate de Google și Apple să distribuie aplicația Tik Tok utilizatorilor săi.
În conformitate cu legislația care a fost promulgată în aprilie anul trecut de președintele Joe Biden după ce a fost adoptată de Congres, TikTok va fi scos din aceste magazine. În timp ce descărcările existente vor fi probabil neafectate inițial, utilizatorii noi nu vor putea descărca aplicația, arată Deutsche Welle. Tik Tok a încercat să combată interdicția și a precizat că dezinvestirea nu a fost o opțiune fezabilă.
Ce spune Tik Tok
Tik Tok susține că va dispărea duminică în Statele Unite, dacă guvernul american nu va interveni și nu va garanta că furnizorii de servicii nu vor fi trași la răspunderea pentru încălcarea unei legi care interzice platforma de partajare video.
„În cazul în care administrația Biden nu furnizează imediat o declarație definitivă care să mulțumească cei mai importanți furnizori de servicii, asigurând neaplicarea legii, din păcate TikTok va fi forțat să se închidă pe 19 ianuarie”, au declarat reprezentanții TikTok.
De asemenea, reprezentanții Tik Tok susțin că „declarațiile emise astăzi atât de Casa Albă Biden, cât și de Departamentul de Justiție nu au reușit să ofere claritatea și garanțiile necesare furnizorilor de servicii care sunt parte integrantă a menținerii disponibilității TikTok pentru peste 170 de milioane de americani”.
Ce spune instanța
Judecătorii au decis în unanimitate că legea federală nu încalcă legile privind libertatea de exprimare prevăzute de Primul Amendament al Constituției.
Curtea a concluzionat că motivul promulgării legii a fost „în mod decisiv agnostic în ceea ce privește conținutul” și nu a avut nimic de-a face cu restricționarea libertății de exprimare.
„Congresul a stabilit că dezinvestirea este necesară pentru a răspunde preocupărilor sale bine susținute privind securitatea națională în ceea ce privește practicile de colectare a datelor ale TikTok și relația cu un adversar străin”, a declarat instanța în opinia nesemnată.”
Soarta Tik Tok în mâna administrației Trump
Casa Albă a declarat în urma deciziei Curții Supreme că „TikTok ar trebui să rămână disponibil pentru americani, dar pur și simplu sub proprietate americană sau altă proprietate care să răspundă preocupărilor legate de securitatea națională identificate de Congres în elaborarea acestei legi”.
De asemenea, Casa Albă lasă povara pe mâna viitoarei administrații. „Având în vedere simplul fapt al calendarului, această administrație recunoaște că acțiunile de punere în aplicare a legii trebuie pur și simplu să revină următoarei administrații, care își va prelua luni mandatul.”
Deutsche Welle arată că președintele ales Donald Trump ar putea lua în considerare un ordin executiv pentru a permite TikTok să continue să funcționeze în SUA, au raportat mass-media americane. Dar nu este clar dacă un ordin executiv ar putea opri interdicția, având în vedere că ordinul ar putea fi contestat în instanță.