Situația drepturilor omului din Transnistria, în atenția comunității internaționale. Mihai Popșoi a ținut un discurs la Geneva

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Политические
Situația precară a drepturilor omului în regiunea transnistreană a R. Moldova a fost adusă în atenția comunității internaționale. Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe Mihai Popșoi a susținut un discurs în regim de videoconferință în cadrul segmentului de nivel înalt al celei de-a 58-a sesiuni a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului (CDO).
25.2.2025 17:27
25.2.2025 17:27
Deschide md
Политические

Vicepremierul a vorbit despre cazurile de detenție ilegală, precum și de alte încălcări grave comise în această regiune. Mihai Popșoi s-a referit și la executarea hotărârilor CEDO privind cauzele de violare a drepturilor omului. Acest subiect, potrivit oficialului de la Chișinău, va constitui una din prioritățile R. Moldova în cadrul președinției la Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, preconizată în perioada noiembrie 2025 - mai 2026.

În discursul său ministrul Mihai Popșoi s-a referit și la numeroasele provocări la nivel global. Vorbind despre războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, șeful diplomației moldovenești a reafirmat solidaritatea cu poporul ucrainean și disponibilitatea R. Moldova de a acorda sprijinul necesar refugiaților.

Oficialul de la Chișinău a reafirmat angajamentul autorităților pentru atingerea unei soluții sustenabile și cuprinzătoare. Popșoi a accentuat importanța atingerii acesteia în baza prevederilor Cartei ONU, stabilirea dreptății fiind posibilă doar printr-un mecanism robust de responsabilitate pentru crimele de război și prevenirea unui nou război prin garanții solide de securitate, de rând cu trasarea cursului pentru reconstrucția Ucrainei.

Ministrul Popșoi a promovat candidatura R. Moldova pentru un nou mandat de membru în cadrul CDO vizând perioada 2027-2029, printre obiectivele căruia va fi promovarea drepturilor omului ca fundament al unei lumi corecte și juste, indiferent de zona geografică. Oficialul a reafirmat sprijinul R. Moldova pentru eforturile Consiliului pentru Drepturile Omului și a Oficiului Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului în promovarea și protejarea drepturilor omului.

Consiliul ONU pentru Drepturile Omului (CDO) este un organ subsidiar permanent al Adunării Generale al Organizației Națiunilor Unite, înființat în baza Rezoluției Adunării Generale nr. 60/251, adoptată la 15 martie 2006. CDO și-a început activitatea pe 19 iunie 2006, cu sediul la Geneva și este constituit din 47 de state membre cu drept de vot.

Republica Moldova și-a depus candidatura pentru un nou mandat în cadrul CDO pentru perioada 2027-2029. Primul mandat în cadrul CDO a fost deținut în perioada iunie 2010 - iunie 2013.

Ключевые слова:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Поделитесь статьей:
Будьте в курсе последних новостей на нашей странице в Telegram
Подпишитесь на
Deschide.md