Șeful diplomației europene: R. Moldova, Ucraina, Balcanii de Vest, Turcia și Georgia au o fereastră istorică de a-și lega viitorul de UE
R. Moldova, Ucraina, Balcanii de Vest, Turcia și Georgia au o fereastră istorică de oportunitate pentru a-și lega puternic viitorul de Uniunea Europeană. Declarația a fost făcută de șeful diplomației europene, Josep Borrell, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la cel mai mare val de extindere din istoria UE.
Potrivit lui, în urmă cu 20 de ani, familia europeană a primit zece noi state membre, ”un pas îndrăzneț care a contribuit la reunificarea Europei, după decenii de diviziuni care au urmat celui de-al Doilea Război Mondial”.
”Dar lucrul nostru de reunificare a continentului nu este complet. Am știut asta înainte de 2022 și o știm și mai mult acum, în contextul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. În ultimii ani, milioane de europeni și-au arătat dorința de a se alătura la proiectul UE. Balcanii de Vest, Turcia, Ucraina, R. Moldova și Georgia au o fereastră istorică de oportunitate pentru a-și lega puternic viitorul de Uniunea Europeană. Extinderea UE este o politică de transformare care consolidează securitatea, justiția și democrația, crescând în același timp standardele de viață ale europenilor” a declarat Borrell.
Potrivit lui, UE și statele candidate cooperează în domeniul securității și apărării pentru a face față provocărilor geopolitice. De asemenea, șeful diplomației europene a subliniat că viitoarele state membre trebuie să-și întărească instituțiile democratice și să respecte drepturile omului și libertățile fundamentale.
”UE lucrează și ea pentru a se reforma, pregătindu-se astăzi de o Uniune de mâine. Aspirăm nu doar la o Uniunea mai extinsă, dar la una mai puternică, capabilă să apere și să proiecteze valorile noastre comune în toată lumea. Statele candidate și UE au o oportunitate istorică să construiască o Uniune Europeană mai mare, mai profundă și mai puternică” a conchis Borrell.
Pe 1 mai 2004 a avut loc cel de-al cincilea val de extindere din istoria UE, când zece țări au aderat: Republica Cehă, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia și Ungaria. Aceasta a fost cea mai mare extindere din punctul de vedere al populației și al numărului de țări, momentul fiind denumit colocvial “Big Bang”.