SBU anunţă că a lovit, într-o „operaţiune specială”, un depozit rusesc de rachete din Belgorod şi două staţii de gaze naturale în Tambov şi Saratov


Asta la câteva ore după ce Vladimir Putin a anunţat că are rezerve faţă de un armistiţiu pe o perioadă de 30 de zile în Războiul din Ucraina, propus de către Statele Unite şi acceptat de Kiev, relatează News.ro cu referire la AFP.
Forţele ucrainene atacă ţinte militare şi energetice în Rusia, răspunzând invaziei ruse şi bombardamentelor zilnice din februarie 2022.
Serviciile speciale ucrainene (SBU) anunţă într-un comunicat că dronele sale au atins, în noaptea de joi spre vineri, „un depozit de rachete destinate sistemelor (de tip) S-300/S-400” în regiunea rusă Belgorod, situată la frontiera cu Ucraina, provocând mai multe explozii.
SBU dă asigurări că a vizat şi lovit două staţii de compresie a gazelor naturale în regiunile ruse Tambov şi Saratov, situate la sute de kilometri de front, cu drone dezvoltate de Kiev, replicând astfel loviturilor ruse.
Această „operaţiune specială” a SBU „reduce capacitatea de finanţare a războului împotriva Ucrainei şi potenţialul militar al armatei ruse”, se arată în comunicat.
Alt atac cu drone, lansat de Ucraina, a provocat un incendiu într-un depozit de petrol la Tupase, în regiunea rsă Krasnodar (sud-vest), potrivit guvernatorului Veniamin Kondratiev.

