Premierul italian: NATO trebuie să se concentreze asupra flancului sudic pentru a contracara Rusia
Înlăturarea lui Bashar al-Assad în Siria, unde Kremlinul operează o bază aeriană și o facilitate navală, a generat incertitudine cu privire la influența Rusiei în Orientul Mijlociu și în Marea Mediterană, scrie Agerpres.
În ultimii doi ani, a spus Giorgia Meloni, ea a abordat cu aliații săi problema prezenței Rusiei în Africa și a îndemnat NATO să-și consolideze prezența pe continent.
'Suntem foarte concentrați pe flancul nostru estic, fără să realizăm că toate flancurile acestei alianțe sunt potențial expuse și în special cel sudic', a insistat ea.
Kremlinul a declarat luna trecută că este în discuții cu noii conducători ai Siriei cu privire la bazele sale și că nu se retrage de acolo, dar Italia se teme că ar putea încerca să-și consolideze prezența în altă parte.
'După căderea regimului Al-Assad, este rezonabil să credem că Rusia caută alte ieșiri (maritime) și este rezonabil să credem că una dintre acestea ar putea fi Cirenaica', a declarat Meloni reporterilor.
Regiunea Cirenaica, situată în estul Libiei între Golful Sirte și Golful Bomba, se află sub controlul Armatei Naționale Libiene (LNA) a generalului Khalifa Haftar, care a dezvoltat de-a lungul anilor legături strânse cu Kremlinul.