Peste 1000 de încălcări raportate de observatorii Promo-LEX
Nouă cazuri de prezență a materialelor electorale la mai puțin de 100 de metri de secțiile de votare au fost raportate la Chișinău, Bălți și Orhei. Autoritățile locale nu au îndepărtat materialele respective, contrar reglementărilor.
Nouă cazuri de agitație electorală și PR negru au fost semnalate în preajma secțiilor de votare din Comrat, Tiraspol și Ceadîr-Lunga, încălcând interdicția de a influența alegătorii în ziua scrutinului.
15 cazuri de prezență nejustificată a persoanelor neautorizate în interiorul secțiilor de votare au fost înregistrate în raioanele Anenii Noi, Cahul și Criuleni, ceea ce a generat tensiuni suplimentare în rândul alegătorilor și personalului electoral, precizează Promo-LEX.
În 72 de cazuri, secretul votului a fost compromis, inclusiv prin fotografierea buletinelor de vot sau afișarea acestora. Cele mai multe astfel de incidente au avut loc în secții din Chișinău, Soroca și Bălți.
22 cazuri de vot în grup au fost raportate în Găgăuzia și raioanele de est, inclusiv în regiunea transnistreană.
Promo-LEX a identificat și 6 cazuri de tentativă de mituire a alegătorilor în apropierea secțiilor de votare, în localități precum Taraclia și Basarabeasca. În aceleași zone au fost semnalate și 3 cazuri de transportare organizată a alegătorilor la urne, ceea ce ridică suspiciuni privind influențarea votului.
25 de încălcări raportate au vizat probleme cu listele electorale, în special în Chișinău, Hâncești și Ștefan Vodă. De asemenea, au fost fixate 12 cazuri de deficiențe tehnice ale sistemului SIAS Alegeri.
La Florești și Rezina, au fost semnalate 11 cazuri de urne de vot nesigilate corespunzător, iar în 16 cazuri procesul de filmare a operațiunilor electorale a fost întrerupt.