Noi oportunități pentru tineri. Program de dezvoltare a centrelor de tineret


Programul se adresează persoanelor cu vârsta cuprinsă între 14 și 35 de ani. Bugetul inițial pentru primul an constituie 4,5 milioane de lei, dintre care 3 milioane vor fi alocate în dezvoltarea personalului, restul – în îmbunătățirea infrastructurii și extinderea programelor educaționale.
Programul „Centrul Plus”, susținut de parteneri internaționali, inclusiv de Fondul Națiunilor Unite pentru Populație, vizează extinderea rețelei existente, îmbunătățirea infrastructurii și diversificarea activităților destinate tinerilor.
Ministrul Dan Perciun a remarcat importanța programului pentru viitorul tinerilor din Moldova: „Dorim să ne asigurăm că activitățile pe care le prestează sunt relevante pentru tineri, contribuind la orientarea lor profesională și dezvoltarea personală”.
Reprezentanta rezidentă a UNFPA în Moldova, Karina Nersesyan, a dat asigurări că organizația susține pe termen lung inițiativele dedicate tinerilor: „Ne mândrim de susținerea pe care o oferim Moldovei de a crea un spațiu mai bun pentru tineri”.
Directorul Agenției naționale pentru tineret, Alex Petrov, a îndemnat autoritățile locale și părinții să susțină inițiativa: „Centrele de tineret sunt piloni ai educației non-formale. Dacă vreți mai mult decât școala vă oferă, centrele de tineret vă așteaptă”.
Autoritățile menționează că prin acest program își propun să creeze un mediu favorabil dezvoltării tinerilor, oferindu-le acces la activități educaționale, de socializare și oportunități de integrare profesională.

