Noi aberații de la Moscova: „Aderarea R.Moldova și Ucrainei la UE ar însemna extinderea NATO spre Est”
Atragerea R.Moldova și Ucrainei în Uniunea Europeană are un caracter artificial, demonstrativ și nu este necesară cetățenilor din statele europene. Declarația a fost făcută de purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.
În cadrul unui briefing de presă, aceasta a declarat că extinderea hotarelor UE au un „caracter artificial” și este realizată „în contradicție cu criteriile de preaderare”.
Potrivit lui Zaharova, aderarea R.Moldova și Ucrainei la UE ar însemna extinderea NATO spre Est.
„Acestea sunt condiții umilitoare care sunt impuse țărilor, inclusiv în contextul schimbării vieții lor interne, pentru ca acestea să se integreze la nivelul la care să fie plasate pe raftul care le-a fost alocat de acești ideologi occidentali. Toate acestea sunt necesare pentru a folosi fără piedici resursele acestor țări în interesul țărilor Occidentului colectiv”, a declarat ea.
Anterior, ministrul de Externe al Belgiei, Hadja Lahbib, a anunțat că Belgia, care deţine în acest semestru preşedinţia prin rotaţie a UE şi, prin urmare, stabileşte agenda întâlnirilor, intenţionează să înceapă negocierile de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova în luna iunie.